4 C
București
vineri, 20 decembrie 2024
AcasăSpecialFuneralii socialiste pentru democratie

Funeralii socialiste pentru democratie

Doar o mica parte a celor peste 375 de milioane de alegatori europeni a votat, de fapt, conform propriilor viziuni asupra politicilor europene – optiunea de vot fiind dictata, de cele mai multe ori, tot de chestiuni nationale sau locale. Fenomenul nu este defel surprinzator, avand in vedere ca membrii Parlamentului European (PE) nu s-au prea ostenit sa reprezinte cu adevarat numarul mare de cetateni europeni. Institutia nu a reusit sa devina una perceputa de votanti drept fundamentala, capabila sa le influenteze viata in mod regulat si pozitiv. Ca atare, entuziasmul popular fata de sporirea puterilor PE lipseste in continuare cu desavarsire. Cu toate acestea, gratie Tratatului de la Lisabona, deciziile PE vor prima, in curand, fata de cele ale Legislativelor nationale intr-o serie intreaga de chestiuni.

S-ar fi putut crede ca perspectiva prezentei Monicai Macovei printre cei 33 de europarlamentari romani va constitui un motiv de reala satisfactie pentru toate fronturile – eclipsand, fie si pentru scurt timp, diviziunile clasice dintre fractiunile partidelor europene reprezentate in PE. Ca doar eforturile domniei sale in vederea deblocarii sectorului judiciar romanesc au fost elogiate in repetate randuri de Comisia Europeana, realizarile ei determinand, pana la urma, chiar institutia Parlamentului European s-o desemneze "Femeia Anului 2008". Mai nou insa, s-ar zice ca doamna Macovei a devenit peste noapte proscrisa. Nici unul dintre cei aproximativ 100 de liberali europeni nu a sarit in apararea ei atunci cand Norica Nicolai a acuzat-o de declaratii "fasciste" – a tacut si baroneasa Nicholson, a ramas muta si Renate Weber, care, dupa ani buni de colaborare cu Macovei pe tematica drepturilor omului, stie prea bine cat de absurda este o astfel de invinuire.

Dar acesta a fost doar inceputul. Instigat de Adrian Severin, grupul socialistilor europeni (PES) a trecut-o pe Monica Macovei pe lista celor mai proaste 12 candidaturi din totalul celor de peste o mie. In incriminantul sau inventar, PES ii imputa a fi un "critic perpetuu al ritmului reformei in justitia din Romania", cu alte cuvinte, o neavenita ce vede doar coruptie in fata ochilor, pornita, din cauza obsesiei sale, sa-si critice tara si sa califice drept corupti o serie de lideri politici romani. Lista in cauza a fost publicata pe website-ul PES, nefiind insotita insa de nici o declaratie sau luare de pozitie a vreunui membru nonroman al PES – nici in sprijinul, nici contra celor afirmate in document. Dupa scurt timp, comisarul european pentru Justitie, Jacques Barrot, s-a trezit, la randul sau, supus unui tratament similar: pornit intr-o campanie de imbunare a europenilor in privinta lui Adrian Nastase si a problemelor acestuia cu justitia, Severin a lansat, in fata presei, intrebarea daca nu cumva Barrot este cel corupt.

 

Dar momentul a fost prost ales: cel putin in prezent, inca nu tine sa te ratoiesti la un inalt oficial european ca la o biata secretara din vreun minister dambovitean – drept care ma indoiesc ca Nastase va fi fost incantat de eforturile colegului de partid care i-au daunat, de fapt, mai mult decat i-au folosit.
"Charlemagne", spiritualul redactor al rubricii saptamanale pentru Europa a revistei financiare The Economist, nota pe blogul sau ca furia PES fata de actualii combatanti anticoruptie seamana izbitor cu atitudinea "clasei politice romanesti fata de disidenti". Bun cunoscator al Romaniei, "Charlemagne" a omis sa faca vreo diferentiere intre elita politica ante- si postdecembrista a tarii, preferand sa sublinieze ca destui dintre politicienii ei de succes "recunosc ca au lucrat sau colaborat cu Securitatea, unul dintre cele mai dure servicii secrete ale lumii comuniste".

Pentru Severin, cruciada anti-Macovei pare sa fi devenit intre timp o veritabila cauza sfanta. Prin intermediul platformei media oferite de Jurnalul National/Dan Voiculescu, socialistul proclama, saptamana trecuta, ca fostul ministru al Justitiei se da "monopolistul luptei anticoruptie" si, ca "atunci cand doamna Macovei adopta acest discurs, mie mi se pare ca in calitatea ei de roman comite un act de tradare. Nu mai este o problema de ideologie, ci este o problema de tradare. Din acest motiv, nu mai este o problema a mea, este o problema a SRI si a Parchetului".
Stau si ma-ntreb ce se va intampla daca socialistii castiga majoritatea in PE? O vor aresta pe Monica Macovei in plin Parlament? Nu de alta, dar de o soarta similara avusese parte si Nicola Petkov, liderul opozitiei anticomuniste din Bulgaria – ce-i drept, in alte vremuri, anume in 1946. Din nefericire, etica politica a unora dintre actualii membri ai PES nu pare defel superioara celei a comunistilor lui Gheorghi Dimitrov. In prezent, destui socialisti europeni par manati, mai degraba, de obsesia avutiei si influentei decat de fanatism ideologic.

 

S-au folosit de doctrina egalitarismului pentru a-si crea retele intregi de privilegii si privilegiati. Iar acei eurodeputati socialisti care au consimtit la ideea lansarii atacului lui Severin cu ajutorul partidului, ignorand, in schimb, constant iesirile lui Vadim sau Becali, sunt, indubitabil, cei mai tentati sa bata palma cu dusmanii democratiei, deja mobilizati la hotarele Europei. Fostul lector universitar de la stefan Gheorghiu, deprins sa dea lectii de socialism stiintific, si actual cap de lista al europarlamentarilor PSD, s-a angajat, de-acum, intr-o misiune de-a dreptul prezumtioasa: va porni in cautarea si demascarea altor si altor Macovei – recte a tuturor celor care cauta sa struneasca acea parte a socialistilor determinati nu doar sa practice sau sa gaseasca scuze coruptiei de acasa, ci si sa incheie fel de fel de aliante externe nefaste, ce vor constitui, fiecare, cate un cui batut in cosciugul democratiei europene.

Cele mai citite

SUA investighează posibile riscuri de securitate națională legate de utilizarea routerelor de internet produse de compania chineză TP-Link

Guvernul Statelor Unite investighează posibile riscuri de securitate națională legate de utilizarea routerelor de internet produse de compania chineză TP-Link, folosite de milioane de...

Dan Șucu, omul momentului în Italia! „Un model de afaceri și un pariu pentru stabilitatea Genoei”

Primul investitor român la un club din Serie A impresionează presa italiană prin povestea sa de succes și viziunea pentru viitorul Genoei. Dan Șucu, cunoscut...

Klaus Iohannis, apel la partide: Reveniți la masa discuțiilor!

Președintele Iohannis a declarat de la Bruxelles că un Guvern minoritar nu este o soluție Klaus Iohannis a declarat de la Bruxelles, unde se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă