Fundația Comunitară Brașov a lansat astăzi, la Primăria Brașov, proiectul „Științescu”, care își propune să stimuleze pasiunea pentru științele exacte a copiilor și tinerilor cu vârsta între 8 și 18 ani.
˝Prin Fondul Științescu intenţionăm să sprijinim 7-12 proiecte, cu sume cuprinse între 4.000 și 12.000 de lei – propuneri creative, inovative, care arată că ştiinţele precum matematica, informatica, chimia, fizica, biologia, tehnologia, robotica, astronomia, meteorologia, aeronautica, arhitectura, mecanica pot fi interesante şi incitante pentru tineri, facilitându-le înţelegerea unor fenomene simple, cu care intră în contact în viaţa de zi cu zi. Dorim să încurajăm copiii să se apropie de științele exacte și să poată pune în practică lucrurile teoretice pe care le învață la școală˝, a declarat Alina Moldovan, coordonatorul proiectului.
Fundația Comunitară Brașov îi încurajează pe cei care vor să aplice să propună proiecte educaționale care promovează inovarea și creativitatea, implicarea activă a elevilor, interdisciplinaritatea, motivația intrinsecă și dezvoltarea de abilități mai degrabă decât transmiterea de informații.
Propunerile pot fi făcute de către profesori și învățători, echipe compuse din elevi, profesori sau studenți, pasionați ai științelor din medii profesionale diverse și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale.
Împreună cu un grup de mentori, membrii echipei Fundației Comunitare Brașov vor oferi celor care vor să aplice suport pentru scrierea și implementarea proiectelor. Echipele care vor primi finanțare vor beneficia, de asemenea, de sprijin în comunicare, în susținerea implicării elevilor și în managementul proiectelor.
„Ca viceprimar am sprijinit și vom sprijini orice proiect care susține performanța în învățământ. Primăria a alocat un buget consistent de investiții la unitățile de învățământ care sunt în respomnsabilitatea noastră, iar anul acesta, realizăm integral de la bugetul local finanțarea Centrului de excelență în educație din municipiu, cu suma de un milion de lei. De acest centru beneficiază 386 de copii. Este important să sprijinim toate aceste activități, dar este la fel de important ca toși acești copii să rămână în Brașov, să urmeze cursurile Universității Transilvania și apoi să lucreze în companiile brașovene˝, a declarat Costel Mihai, viceprimar al municipiului.
“Fondul Științescu” este realizat de către Fundația Comunitară, alături de Romanian-American Foundation, cu sprijin din partea partenerilor Benchmark, Viessmann şi Hastag Kiwi.
Fondul Științescu se desfăşoară și în orașele București, Iași, Ploieşti, Odorheiul Secuiesc, Tg. Mureș, Cluj-Napoca, Galați, Oradea, Sibiu, Făgăraş şi Bacău, prin fonduri similare gestionate de fundațiile comunitare locale.
Detalii suplimentare referitoare la Fondul Științescu vor fi disponibile pe site-ul http://fundatiacomunitarabrasov.ro/fondul-stiintescu/ și pe pagina de Facebook „Științescu Brașov”.
Ghidul de finanțare va fi lansat oficial miercuri, 29 martie, ora 16.30, la Farmacy Cafe din Brașov, când va avea loc și o întâlnire cu posibilii beneficiari.