14.5 C
București
sâmbătă, 2 noiembrie 2024
AcasăSpecialFuncționarii publici intră în grevă

Funcționarii publici intră în grevă

Greva de avertisment este programată pentru joi.

Funcţionarii din administraţia publică locală care sunt afiliaţi la Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunță că intră, de joi, în grevă generală de o zi. Motivul grevei este salarizarea deficitară a angajaţilor din acest domeniu, spun liderii sindicali.

„Angajații din administrația publică locală solicită creșterea salariilor sau aplicarea, începând cu anul 2015, a Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Printre revendicările acestora se mai numără și reglementarea şi liberalizarea acordării începând cu acest an a tichetelor de masă sau a normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală“, spun organizatorii grevei, citați de ClujToday.ro.

„După trei ani de guvernare, FNSA a constatat că politicile actualului Guvern cu privire la administraţia publică locală din România nu diferă cu nimic faţă de cele aplicate de către guvernele anterioare, actualul Executiv putând fi considerat un demn continuator al politicilor prin care se mimează dialogul social“, a afirmat Bogdan Șchiop, secretar general al Federației Sindicatelor Naționale din Administrație. La nivel național, aproximativ 30% din totalul salariaţilor din administraţia publică locală vor intra în grevă. De asemenea, la Cluj angajații Primăriei vor fi în grevă. Ei vor elibera doar certificate de deces și vor încasa amenzi. Angajații Consiliului Județean Cluj nu vor intra în grevă.

De asemenea, Sindicatul liber al angajaţilor din Primăria Sibiu a notificat conducerea instituţiei cu privire la faptul că vor adera la greva generală anunţată de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie. Prin urmare, serviciile din aparatul propriu al Primăriei Sibiu îşi vor suspenda activitatea la data menţionată.

De asemenea, Direcţia Fiscală a informat că ghişeele sale nu vor fi deschise pe data de 30 aprilie. Contribuabilii vor avea la dispoziţie ghişeele poştale şi platforma online pentru a efectua aceste plăţi.

Înregistrarea deceselor, oficierea căsătoriilor programate anterior, precum şi serviciile funerare la Cimitirul Municipal vor fi totuşi asigurate la această dată.

Cele mai citite

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Pregătiți hainele groase! Vremea se schimbă brusc de duminică

La începutul săptămânii viitoare, valorice termice vor creşte ușor şi se vor situa, în general, în limitele perioadei Sâmbătă încă ne vom mai bucura de...

Astrele și Banii: Ce trebuie să știe fiecare zodie despre finanțe, în acest weekend

Este un weekend de strategie financiară. Iată cum să-ți ghidezi bugetul pe 2 și 3 noiembrie, în funcție de zodie Nativii din două zodii vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă