4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialFuncţionarii primesc bani de medicamente

Funcţionarii primesc bani de medicamente

Fiecare angajat al Primăriei Bistriţa ar urma să primească 400 de lei lunar pentru medicamente şi suplimente nutritive.

Angajaţii Primăriei Bistriţa, func­ţionari publici şi personal contractual, în total peste 900 de persoane, au reuşit, cu ajutorul sindicatului, să fenteze Legea salarizării unitare, care unora le-a înjumătăţit salariile. Ei şi-au negociat, prin Contractul colectiv de muncă şi Acordul colectiv de muncă, în cazul funcţionarilor publici, o sumă netă compensatorie de 400 de lei de persoană lunar pentru ca să-şi poată cumpăra medicamente şi suplimente nutritive „în vederea prestării unui serviciu public de calitate”.

Întrucât nimeni nu le va cere să dovedească faptul că şi-au cumpărat cu aceşti bani medicamente sau suplimente nutrivite, pentru că este vorba de o compensaţie, oamenii vor putea face ce vor cu aceşti bani. Efortul bugetar pentru plata lor ajunge la 360.000 de lei lunar, bani care au fost prevăzuţi în bugetul pe 2010 la capitolul „Cheltuieli de personal”, însă pentru alte sporuri care au fost tăiate prin noua lege a salarizării.

 

Consilierii au votat „compensaţia”

„De la începutul anului, peste 30 de colegi au părăsit Primăria Bistriţa fie prin pensionare, fie pentru că au ales să lucreze în altă parte unde salariile nu au scăzut la jumătate faţă de anul trecut cum s-a întâmplat la noi.

Ca urmare, noi, cei care am rămas în Primăria Bistriţa, muncim mai mult, iar ce câştigăm nu ne ajunge nici pentru mâncare şi întreţinere, cu atât mai puţin pentru medicamente”, a spus Adriana Guţă, lider sindical în Primăria Bistriţa. Anul trecut, în calitate de şef serviciu, Guţă a avut un salariu de 1.800 de lei, iar acum, potrivit Legii salarizării unice, câştigă 1.000 de lei.

Acordarea celor 400 de lei în plus la salariul fiecărui angajat din Primăria Bistriţa a fost aprobată şi de Consiliul Local Bistriţa, la ultima şedinţă. Împotrivă au fost doar doi li­berali, Andrei Rusu, care a spus că nu poate fi de acord cu un „drept salarial mascat”, şi Dan Molnar, care a spus, la rândul lui, că nu este legală acordarea acestei sume.  

 

Bani pentru doi ani

Contractul colectiv de muncă şi Acordul colectiv de muncă al salariaţilor din Primăria Bistriţa au o valabilitate de doi ani. Hotărârile Consiliului Local Bistriţa prin care au fost adoptate cele două documente pot fi însă atacate în contencios administrativ de prefectul Cristian Florian în cazul în care acesta va considera ilegal paragraful referitor la acordarea sumelor compensatorii. În Primăria Bistriţa lucrează peste 900 de persoane, inclusiv poliţişti comunitari şi asistenţi personali ai persoanelor cu handicap.

Cele mai citite

Depozitele rezidenților au crescut cu 9,8% față de anul trecut, ajungând la 602 miliarde lei

Depozitele rezidenților neguvernamentali au înregistrat o creștere de 1,2% în luna octombrie 2024 față de luna anterioară, ajungând la 601,965 miliarde lei, conform datelor...

Papa Francisc denunță „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-un discurs de la Vatican

Papa Francisc a condamnat luni, la Vatican, „aroganța invadatorului” în Ucraina și Palestina, într-o critică indirectă asupra politicii Israelului, la o săptămână după ce...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...
Ultima oră
Pe aceeași temă