0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialSindicaliștii acuză Ministerul Educației de psihoza furtului la BAC

Sindicaliștii acuză Ministerul Educației de psihoza furtului la BAC

Propunerea Ministerului Educației prin care lucrările de la bacalaureat trebuie să fie corectate în alte județe incriminează corpul profesoral şi produce haos în organizarea examenului, susţin reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”. 

Organizaţia sindicală consideră că plimbarea lucrărilor elevilor dintr-un judeţ în altul arată lipsa de încredere a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice în personalul din sistem, iar acest lucru poate duce la o bulversare a calendarului, deoarece numărul de oameni angrenaţi în procesul de corectare a lucrărilor este diferit de la un judeţ la altul.

Citește și: Sfatul psihologului. Cinci reguli de aur pe care trebuie să le respecte PĂRINŢII în perioada BAC-ului

„Este o pierdere de timp şi de bani, bani care ar fi putut fi acordaţi examinatorilor. Observ că, din ce în ce mai mult, se încearcă «militarizarea» bacalaureatului. În condiţiile acestea, nu înţeleg de ce Ministerul Educaţiei, Guvernul sau Parlamentul nu schimbă Legea educaţiei, în sensul de a introduce paza militarizată la bacalaureat. Şi, dacă tot nu mai avem încredere în colegii noştri, poate aducem examinatori externi. Consider că s-a ajuns prea departe cu această psihoză a furtului la bacalaureat. În loc să caute soluţii numai pentru prevenirea ipoteticelor fapte de corupţie, MECS ar trebuit să ia măsuri concrete pentru protejarea fizică a persoanelor implicate în acest examen. Cazurile în care colegii noştri sunt ameninţaţi şi chiar agresaţi, verbal sau fizic, sunt din ce în ce mai numeroase”, a spus, miercuri, preşedintele FSE „Spiru Haret”, Marius Nistor, citat într-un comunicat de presă.

Sindicaliştii precizează că dezavuează modul în care MECS a emis ordinele privind plata persoanelor care participă la examenele naţionale din acest an, fără ca acestea să fi fost discutate în prealabil cu partenerii sociali, aşa cum prevede contractul colectiv de muncă.

„Cu toate că au fost majorate cu cinci la sută, sumele care revin membrilor comisiilor de examinare sunt foarte mici în comparaţie cu munca depusă. În plus, majorarea acestor sume ar fi trebuit să se facă cu minimum 15 la sută, dacă ţinem cont de indexările aplicate în învăţământ şi de inflaţie. Prin emiterea acestor ordine, Ministerul Educaţiei a desconsiderat parteneriatul social”, a adăugat Marius Ovidiu Nistor.

În ceea ce priveşte noul proiect al Legii educaţiei, Federaţia „Spiru Haret” consideră că discuţiile pe această temă au fost duse în derizoriu înainte de a începe negocierile.

Citește și: REPORTAJ din prima zi de BAC în Capitală. Băutură înainte şi după examenul maturităţii

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat, marţi, că lucrările scrise de la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, începând din sesiunea iunie-iulie.

Sorin Câmpeanu a precizat că această hotărâre va face obiectul unui ordin de ministru, care se va aplica de la examenul din iunie-iulie, începând cu sesiunea probelor scrise.

Anterior, Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, a declarat că lucrările scrise ale celor care susţin examenul de bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) arăta, luni, că susţine propunera Ministerului ca lucrările de la examenul de bacalaureat să fie corectate în alte județe.

Reprezentanţii FSLI consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.

„O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului și această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susțin examenul de bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiți elevi să fie favorizați”, a precizat președintele FSLI, Simion Hancescu.

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale şi de competenţe, care se vor încheia în 26 iunie.

Probele scrise de la bacalaureatul vor începe în 29 iunie, cu testul la limba şi literatura română, iar în 30 iunie va fi proba la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.

Aproape 170.000 de candidaţi s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015, cu peste 7.000 mai mulţi decât în aceeaşi sesiune a anului trecut, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

 

Cele mai citite

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...

Bela Karolyi, antrenorul Nadiei Comăneci, a murit la vârsta de 82 de ani

Karolyi şi soţia sa Martha au antrenat multiple medaliate olimpice cu aur şi campioane mondiale în SUA şi România, inclusiv pe Nadia Comăneci şi...

Rezidențiat 2024: Peste 10.000 de candidați, în cursa pentru un viitor în medicină

Locurile și posturile scoase la concurs vizează specializări esențiale, cu accent pe deficitul de personal din anumite arii Peste 10.000 de absolvenți de medicină, medicină...
Ultima oră
Pe aceeași temă