Într-un mediu social saturat de frustrare, campaniile de discreditare ale Antenei 3 nu au cum să nu facă rating.
Când îl vede împroşcat de noroi pe cel pe care îl ştie mai bun decât el, frustratul are o tresărire de fericire.De ce se pretează Antena 3 la periodicele ei campanii de execuţie televizată, cărora ultima dată le-a căzut victimă Andrei Pleşu, aproape nu mai trebuie investigat, căci chestiunea e limpede: intimidarea tuturor vocilor critice, mai ales dacă acestea au greutate şi exercită influenţă. Într-un plan mai general, propagandiştii lui Dan Voiculescu urmăresc distrugerea oricărei autorităţi intelectuale autentice, aplatizarea şi relativizarea valorilor morale şi, în final, impunerea propriei agende valorice securistice, antidemocratice şi antieuropene.
Întrebarea care, poate, mai merită a fi pusă este cum de aceste imundicităţi televizate continuă să aibă un destul de mare succes la public, ceea ce se vădeşte prin ratingurile înalte. Oricât de abili ar fi propagandiştii Antenei (şi sunt destul de abili), mizeria tipului lor de atac ar fi trebuit să şocheze de mult o opinie publică cu valori morale normale. Faptul că ratingul unor asemenea emisiuni nu scade decisiv arată că, într-o măsură substanţială, societatea românească nu are valori morale normale. De ce? Motivul principal este, cred eu, frustrarea socială masivă cu corolarele sale, invidia şi resentimentul.
Frustrarea se naşte din convingerea personală că primeşti mult mai puţin decât consideri că meriţi şi când plasezi această disproporţie în responsabilitatea unora care, chipurile, te-ar împiedica. Consecinţa e invidia, ura chiar faţă de cei care reuşesc şi care se bucură de succes şi stimă. Invidioşii nu pot admite că aceştia au obţinut autoritatea, prestigiul, elogiile publice graţie meritelor, talentului, muncii; nu pot recunoaşte nici faţă de ei înşişi faptul simplu că există unii mai buni ca ei; nu, mereu trebuie să fi fost un complot, o afacere politică, o mafie de interese care i-au promovat pe unii sus şi i-au scos pe alţii din joc. Trebuie spus că, deşi nu-i o regulă, de obicei, resentimentul violent îi afectează cel mai mult pe cei mediocri, stăpâniţi de ambiţii prea mari. Or, dacă societatea – cum s-a întâmplat la noi după 1990 şi iarăşi după 2007 (intrarea în UE) – produce aşteptări disproporţionate cu posibilităţile şi ale sale, şi ale majorităţii oamenilor, ea va crea frustrări în masă, pentru că masa e, prin definiţie, mediocră.
Citeşte continuarea textului în Revista 22.
