Granita judetului Suceava cu Ucraina nu se mai cunoaste, fiind invadata de vegetatia crescuta in ultimii 10 ani. Portiunea respectiva de frontiera insumeaza 110,5 km: Siret – 4,8 km, Vicovu de Sus – 14,8 km, Bilca – 5,6 km, Carlibaba – 10,1 km, Brodina – 11,1 km, Fratautii Noi – 8 km, Izvoarele Sucevei – 20,4 km, Musenita – 11,6 km, Straja – 9,5 km si Ulma – 14,6 km. Lucrari efective de intretinere a frontierei nu s-au facut de 16 ani. Situatia este cu atat mai dificila cu cat sunt zone pe raza comunelor Ulma, Izvoarele Sucevei sau Carlibaba, unde nu se cunoaste unde este frontiera. Primarii celor 10 localitati sucevene de frontiera au avut, ieri, o intalnire cu prefectul judetului, Orest Onofrei, pentru a gasi o solutie de rezolvare a situatiei. Dupa intalnire prefectul a declarat ca lucrarile necesare pentru aducerea frontierei la standardele normale sunt estimate la circa 2,5 milioane de lei. Consiliile locale respective, in sarcina carora cade intretinerea frontierei, nu dispun de fonduri pentru lucrarile de defrisare, bornare si marcare care se impun.
Pe langa aspectele de ordin estetic, absenta marcajelor ridica si probleme de securitate a frontierei. Intalnirea prefectului cu primarii a avut loc cu o saptamana inainte ca o inspectie a UE sa verifice modul de administrare a frontierei UE cu Ucraina in judetul Suceava. O echipa de inspectori UE va survola, pe data de 15 iunie, frontiera UE cu Ucraina pe raza judetului Suceava.