Liderul conservatorilor nu a mai mers ieri la Cotroceni. A refuzat a doua runda de consultari pe tema Ordonantei privind infiintarea DNA dintr-un motiv care nu mai surprinde pe nimeni. Este posibil ca refuzul sa fie mai mult de ordin personal dupa atacul dur de zilele trecute indreptat asupra presedintelui. Pe Dan Voiculescu nu-l preocupa neaparat subiectul DNA, cu toate ca nu poate sa-i fie indiferenta ordonanta cu pricina, ci faptul ca nu vrea sa raspunda la chemarea sefului de stat pentru a nu da impresia ca s-ar afla mai prejos ca om politic fata de Traian Basescu. Practic, liderul PC face pe nebunul, incercand sa dezlipeasca eticheta de pe PC atribuita de locatarul de la Cotroceni cu ceva timp in urma, purtand denumirea de „solutie imorala”, printr-o atitudine plina de dispret, contrara pozitiei avute de celelalte formatiuni politice prezente ieri la intalnire.
Sigur, viitorul statut al DNA nu sta in decizia liderului conservator. Daca asta s-a dorit sa se transmita, inseamna ca Voiculescu s-a umflat in pene degeaba. Nici partidele din Coalite, dar nici cele aflate in Opozitie nu vor bate din palme aclamand gestul la care fac referire. Este posibil ca amble tabere sa considere absenta de la Cotroceni drept un rau facut intentionat atat sustinatorilor ordonantei, cat si celor care au criticat-o initial. Fiecare va cantari punand interesul propriu in capul listei. Un lucru este insa clar, acela ca nu se stie in ce ape navigheaza in acest moment PC. Intalnirea de la Cotroceni a avut, de data asta, un rezultat concret, as spune neasteptat dupa unele declaratii mai putin constructive venite din partea unor lideri pusi pe harta. Cu unele modificari acceptate de Traian Basescu, Ordonanta DNA are acum mari sanse sa treaca de Parlament. Declaratiile liderilor de partid participanti la consultari sunt favorabile acestui demers, la care, repet, Dan Voiculescu a refuzat sa puna umarul pana in final. Ca se va numi departament sau directie conteaza mai putin sau chiar deloc. Important este ca institutia sa functioneze bine in favoarea legii. Teama de procurori exista, fiind evidenta mai ales in cazurile de coruptie, unde sunt implicate, sub diferite forme, persoane din zona politicului. Cei vizati fie au trecut la ofensiva prin declaratii nelalocul lor, fie au bagat capul in nisip ascunzandu-se in locatii stiute doar de ei. Sunt si politicieni mai marunti, care stau in spatele unor inalti demnitari pana trece valul anchetelor. Unii chiar ar putea sa scape. Nu ar fi prima oara.