Ministerul Educației cercetează un caz de fraudă la bacalureat, la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor, unde, în 10 din cele 14 săli, profesorii asistenți au fost înregistrați permițându-le candidaților să copieze și chiar ajutându-i, aproape 200 de elevi riscând eliminarea din examen.
Urmare a unei sesizări privind existenţa unor similitudini între 42 de lucrări la matematică provenind din centrul de examen Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor, Comisia Judeţeană de Bacalaureat a dispus analiza înregistrărilor din toate cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba obligatorie a profilului (matematică sau istorie), informează Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS).
Citește și: Verificări, după primele suspiciuni de FRAUDĂ la Bacalaureat, la Orșova, în cazul fiicei lui Duicu
„În urma analizei înregistrărilor, s-a constatat că în 10 din cele 14 săli în care s-a desfăşurat proba E)c), profesorii asistenţi nu au respectat toate atribuţiile prevăzute de metodologie, permiţând candidaţilor să comunice între ei şi să fraudeze examenul fie prin utilizarea unor înscrisuri interzise de metodologie, fie lăsându-i sau chiar ajutându-i să copieze unii de la alţii”, potrivit comunicatului MECS.
În consecinţă, ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a dispus duminică trimiterea Corpului de Control iar Comisia Naţională de Bacalaureat a solicitat constituirea unei comisii de cercetare disciplinară a profesorilor asistenţi din sălile în care examenul a fost fraudat, dar şi a preşedintelui, vicepreşedintelui şi membrilor Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen Colegiul Tehnic Unirea din Ştei.
De asemenea, s-a decis sesizarea în scris a organelor de cercetare penală.
În cazul elevilor care au susţinut examenul în cele 10 săli în care profesorii asistenţi nu au respectat prevederile metodologiei, urmează să se verifice implicarea acestora, în fiecare caz în parte. În raport cu implicarea şi participarea personală a fiecărui elev la nerespectarea prevederilor legale privind desfăşurarea examenului de bacalureat, se vor aplica prevederile din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat conform cărora „candidaţii care au beneficiat de informaţii, documente sau alte forme de sprijin, obţinute pe cale frauduloasă, prin intermediul cărora le-a fost facilitată rezolvarea subiectelor, situaţii constatate de organele în drept, sunt eliminaţi din examen”.
Astfel, dacă este constatată frauda, lucrările sunt anulate iar candidaţii care au fraudat sunt consideraţi eliminaţi din examen. Candidaţii eliminaţi de la o probă, pentru fraudă sau tentativă de fraudă, nu mai au
dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat. Aceştia vor relua integral examenul de bacalaureat, cel mai devreme în a treia sesiune după cea în timpul căreia au fost eliminaţi, prevede metodologia.
Citește și: REZULTATE BACALAUREAT 2015 EDU.RO. Elevii află marți primele note la examenul de Bacalaureat
În cele 10 săli în care nu a fost respectată întocmai metodologia de examen au susţinut proba de matematică un număr de 152 de elevi, iar proba de istorie a fost susţinută de 39 de elevi.
Totodată, potrivit metodologiei, sancţiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic implicat în organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat, pot ajunge, în raport cu gravitatea abaterilor, până la destituirea din funcţia de conducere, de îndrumare şi de control din învăţământ sau desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
În plus, profesorii care, „în perioada examenului, comit fapte cu caracter infracţional, respectiv furnizarea soluţiilor problemelor, înlocuiri de lucrări, falsificări de lucrări etc., care permit sau favorizează fraudarea examenului sau care au manifestari care atestă neglijenţa în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sunt sancţionați în conformitate cu prevederile metodologiei de examen sau ale Codului penal”.
Supravegherea candidaţilor a fost realizată de 20 de profesori asistenţi, distribuiţi câte doi în fiecare sală de examen.
În toate sălile amenajate pentru susţinerea probelor a existat aparatură de supraveghere/ înregistrare audio-video.
La centrul de examen Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, judeţul Bihor, au susţinut examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2015 elevii respectivului colegiu, dar şi elevii Colegiului Naţional „Avram Iancu” din localitate. La proba obligatorie a profilului au fost prezenţi 255 de candidaţi (184 la matematică şi 71 la istorie) din totalul celor 265 înscrişi (188 la matematică şi 77 la istorie).