Ecourile privind recenta razie desfasurata la circa 30 de birouri si locuinte ale Comisiei Europene, inclusiv la cabinetul din Bruxelles al unui oficial al Parlamentului European, iau amploare.
Potrivit agentiei de stiri Belga, raidul a vizat, pe langa seria de incaperi apartinand Comisiei Europene, cabinetul asistentului personal al unui cunoscut europarlamentar, dar si locuinta unui functionar european, precum si unele institutii bancare. Potrivit revistei germane "Der Stern", respectivul functionar european i-a pasat unui conational antreprenor o serie de contracte de anvergura, fiiind "recompensat", printre altele, cu renovarea gratuita a casei sale.
Parchetul de la Bruxelles a precizat ca intregul caz pare a fi de "dimensiuni internationale", fiind vorba de fraude comise prin intermediul unor achizitii imobiliare si de dotare tehnica efectuate pentru o serie de reprezentante ale UE.
Deocamdata, au fost arestati si plasati in detentie trei italieni – un functionar al Comisiei Europene, asistentul unui deputat european, precum si un om de afaceri. Retinuti la Bruxelles sub acuzatiile de fals si uz de fals, coruptie, escrocherie si asociere cu raufacatori, cei trei sunt: Giancarlo Ciotti, 45 de ani, functionar al Comisiei Europene, fost sef la serviciul CE privind infrastructurile imobiliare pentru delegatii, Sergio Tricarino, 39 de ani, asistentul personal al eurodeputatului italian de centru-stanga Gianni Rivera, si Angelo Troiano, 60 de ani, om de afaceri aflat in fruntea unui consortiu imobiliar, a anuntat purtatorul de cuvant al Parchetului belgian, Jos Colpin, citat de EUObserver.
Potrivit revistei "Der Stern", cazul implica, conform unor prime concluzii ale Oficiului de Lupta Antifrauda OLAF, deturnari de fonduri si mita in valoare de 30 milioane de euro, fraudele fiind comise in cadrul unor achizitii publice pentru delegatii ale Comisiei Europene in afara teritoriului UE, printre care in mod cert biroul delegatiei CE de la New Delhi, India, si Tirana, Albania.
Cotidianul italian "Corriere della Sera" aprecia ieri ca este vorba, nici mai mult, nici mai putin, decat de "criminalitate organizata".
Scandaloasele afaceri au fost descoperite abia dupa ce unui om de afaceri finlandez i s-au cerut 345.000 de euro "spaga". Finlandezul s-a plans Comisiei, care a sesizat OLAF. Primele investigatii au debutat in urma cu trei ani, a declarat procurorul belgian Berta Bernando-Mendez, in timp ce purtatorul de cuvant al Parchetului de la Bruxelles, Jos Colpin, a declarat ca "este vorba de un caz de mare coruptie".
» Cazul a fost descoperit acum trei ani, dupa ce unui om de afaceri finlandez i s-au cerut 345.000 de euro "spaga". Finlandezul s-a plans Comisiei, care a sesizat OLAF, a informat "Corriere della Sera".
mafie
» Tunuri imobiliare
Potrivit primelor concluzii ale Oficiului de Lupta Antifrauda OLAF, este vorba de deturnari de fonduri si mita in valoare de 30 de milioane de euro, fraudele fiind comise in cadrul unor achizitii publice pentru delegatii ale Comisiei Europene in afara teritoriului UE, printre care si biroul delegatiei CE de la New Delhi, India, si Tirana, Albania.