Aproximativ 20 la sută dintre candidaţii care susţin examenul de bacalaureat la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” ar fi dat între 300 şi 600 de euro pentru examene, au declarat marţi, pentru Mediafax, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, ca să poată avea în sală supraveghetori permisivi, care să le permită să copieze sau să le spună rezolvările la subiecte, unii dintre elevi au dat între 300 şi 600 de euro.
Din totalul candidaţilor care susţin bacalaureatul la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, 20 la sută ar fi dat aceste sume de bani.
Fosta directoare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” Costica Vărzaru a luat bani de la elevi înscrişi la bacalaureat, intervenind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori „permisivi” şi o comisie care să poată fi influenţată în fraudarea examenului, potrivit Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, reţinerea pentru 24 de ore a fostei directoare de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” din Capitală Costica Vărzaru, cercetată pentru trafic de influenţă.
Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic „Dimitrie Bolintineanu” din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia „să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului”.
„Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.
Procurorii cer marţi instanţei Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a Costicăi Vărzaru.
Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul „Dimitrie Bolintineanu” au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei, în cazul suspiciunilor de fraudă la proba de limba română a examenului de bacalureat. După ce au fost audiaţi, aceştia au fost lăsaţi să plece, singura reţinută fiind fosta directoare a liceului, Costica Vărzaru.