„Roata şi lutul”, „Eroii mor frumos”, „San Marino – mon amour”, „De la «Madonna cu ie» la (Beato Angelica)” sau „SOS! – Salvaţi Catedrala Sfântului Iosif” sunt doar câteva din multele, foarte multele „povestiri” din cartea lui Ion Andreiţă „Viaţă, drumuri, litere…”, apărută de curând la Editura Antim Ivireanul.
O carte voluminoasă, pe măsura „frânturilor de viaţă” adunate de-a lungul multor ani în care ziaristul Ion Andreiţă şi-a desfăşurat activitatea, mare parte din ea, la România liberă. Ea reprezintă, într-un fel, răspunsul la o întrebare firească pentru mulţi, chinuitoare pentru cei care au făcut toată viaţa ziaristică: ce este ziaristul?
Prin scrierile cuprinse în această carte, Ion Andreiţă reuşeşte să arate că: „Un ziarist nu este altceva decât istoria oamenilor şi a locurilor despre care a scris; istoria lui nu este decât istoria întâlnirilor cu acei oameni şi acele locuri care îi cutreieră scrisul şi sufletul.”
Ion Andreiţă
„Viaţă, drumuri, litere…”
Memorialistică, 778 pagini,
Editura Antim Ivireanul.
Preţ: 30 lei.