4.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialFranţa: Pedepse de până la zece ani de închisoare, pentru doi islamişti

Franţa: Pedepse de până la zece ani de închisoare, pentru doi islamişti

Doi islamişti plecaţi în Siria în 2014, ar putea primi pedepse de şapte şi zece ani de închisoare, la cererea Parchetului din Paris, informează AFP, citat de Mediafax.

Ministerul Public a cerut şapte ani de închisoare pentru Zakaria Chadili, din care el trebuie să execute cel puţin două-treimi. Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a petrecut primele şase luni din 2014 în Siria, după o radicalizare-fulger în 2013, şi a activat în cadrul Frontului al-Nusra, filiala siriană a reţelei Al-Qaida. El a povestit audienţei că a plecat întrucât era „datoria” lui de musulman să ajute populaţia siriană, victimă a „ororilor” impuse de regimul Bashar al-Assad.

Cu toate acestea, după câteva luni de antrenament, când a fost mobilizat pentru o singură misiune, care a fost suspendată, şi o perioadă de inactivitate, el a spus că „nu se simţea util”. Numindu-se „salafist”, Chadili a spus că a privit lucrurile dintr-o nouă perspectivă, după ce a locuit în Siria.

Citeşte şi: Franţa: O reţea care furniza jihadişti în Siria ar putea primi 18 ani de închisoare

Pe de altă parte, Ziyeid Souied, un francez de 22 de ani, a fost judecat în absenţă. Astfel, procurorul a solicitat o pedeapsă mai severă, de zece ani, din care el trebuie să execute cel puţin două-treimi. Potrivit ultimelor informaţii, tânărul era membru în cadrul „poliţiei” Stat Islamic, fiind şi recrutor. Deja condamnat pentru declicvenţă, acesta era cunoscut de serviciile de informaţii pentru radicalizarea sa la momentul în care a plecat, spre deosebire de Chalidi.

Verdictul va fi dat pe data de 8 ianuarie.

Cele mai citite

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

Deputatul Silviu Vexler mesaj către Călin Georgescu : Delirul mistic-religios şi antisemit și teoriile conspirative nu pot schimba istoria şi realitatea

Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Silviu Vexler, i-a transmis, luni, candidatului la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu, plasat pe locul întâi la primul...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...
Ultima oră
Pe aceeași temă