"Nu va voi cerevotul pentru un nou mandat", a declarat presedintele Frantei, Jacques Chirac, in discursul prin care si-a anuntat retragerea, dupa 12 ani la conducerea tarii, apogeul unei cariere politice de 40 de ani.
Jacques Chirac a anuntat ca nu mai candideaza pentru un nou mandat de cinci ani la Elysée. Jocurile incep sa fie facute de o generatie de politicieni mai tineri, care se propulseaza ucigandu-si tatal in efigie, distantandu-se de chirachism. Nici nu pare foarte greu, lunga cariera politica a lui Chirac e plina de contraste, de promisiuni netinute – mai cu seama in domeniile social si economic – sau de ezitari cu consecinte grave, de pilda referendumul care a respins Constitutia europeana. Dar acelasi Chirac a fost si este iubit de francezi, pentru personalitatea sa puternica, in care prestanta sa reala, ce l-a ajutat sa reprezinte cu atata succes Franta in exterior, se imbina cu un instinct natural si simpatic ce i-a asigurat dintotdeauna popularitatea si contactul direct cu oamenii. De altfel, daca Chirac ar fi vazut ca mai are o sansa, nu ar fi ezitat sa mearga mai departe, spun cei care il cunosc si ii recunosc spiritul combativ, ambitia care nu l-a parasit nici in momentele cele mai grele.
Un "minister al identitatii nationale"?
Dar vremea lui a trecut, iar cei care au invatat de la el, si uneori il imita, se grabesc sa-l inlocuiasca. E cazul lui Nicolas Sarkozy, favoritul dreptei, care insa nu poate fi sigur ca va avea sprijinul lui Chirac. Mai cu seama dupa ce, recent, si-a impins campania spre extrema dreapta, anuntand ca vrea sa infiinteze un "minister al identitatii nationale". Ingrijorat de faptul ca urca puternic in sondaje centristul FranIois Bayrou si ar putea sa-i fure o parte din electorat, Sarkozy isi deplaseaza campania spre extrema dreapta, racoland indirect printre xenofobii lui Jean-Marie le Pen. Sigur ca ministerul lui Sarkozy s-ar ocupa de problemele migratiei (iar actualul ministru de interne are o gama de masuri severe menite sa o stavileasca), dar acelasi minister al "imaginii" ar deveni si un fel de oglinda institutionala identitara.
Specificul francez
Or, in discursul sau televizat, printre declaratii de amor pentru Franta asezonate cu sfaturi de viitor, Chirac nu a ezitat sa condamne ferm sovinismul si nationalismul, revenind la una din temele lui dragi: daca exista un specific francez, el s-a alcatuit din metisaj, cu practicarea tolerantei. Cine avea urechi sa auda a auzit.
Chirac are oroare de nationalismul care a facut atata rau in istoria Frantei si a Europei in general. O reafirma cu accente testamentare, pledand in acelasi timp pentru consolidarea spiritului european. Pentru cineva care ratase un anumit tempo al constructiei europene, cainta si regretele exprimate chiar la Bruxelles devin convingatoare.
Intrebari fara raspuns
Cum va iesi Franta din apropiatul scrutin? Este o alta problema. Toata lumea admite ca asistam la un moment grav, pentru prima data tinerii s-au dus in cohorte sa se inscrie pe listele de votare.
Iar dilemele identitare vor cantari si ele greu, in momentul cand intreprinderile Frantei fug din Franta iar Europa inca nu poate oferi solutii sau compensatii urgente, prinsa ea insasi intr-o evolutie a mentalitatilor si practicilor economice ce anunta atatea cotituri radicale. z
