Cu 53% din voturi si o participare masiva de 85%, alegatorii francezi l-au ales pe Nicolas Sarkozy presedinte. Prin el au ales o schimbare economica, sociala si politica radicala, in contextul francez.
Ségolène Royal, candidata socialista, a oferit un status quo socialist in limbaj de lemn – cheltuieli si mai mari pentru un stat al bunastarii sociale pe care Franta, cu una dintre cele mai mari datorii publice din lume, nu si-l mai permite de mult; mentinerea unor drepturi sindicale abuzive care au ruinat economia; si, intr-o tara cu impozite deja confiscatorii, marirea taxelor.
Prin contrast, Sarkozy promite alegeri democratice in sindicate, pentru eliminarea influentei antediluviene a comunistilor si trotchistilor, eliberarea pietei muncii prin eliminarea de facto a saptamanii de 35 de ore, rationalizarea unui sistem bancrupt de pensii ale functionarilor publici (feroviarii ies la pensie la 55 de ani) si servicii publice minime in caz de greva. Mai dureros, mai ales pentru unii tinerii care prefera somajul in locul muncii, primirea ajutorului social va fi conditionata de vointa de a cauta de lucru (in acest moment somajul atinge in Franta o rata de 25%).
In majoritatea tarilor occidentale, toate aceste idei apartin normalului, nu insa intr-o Franta istoric alergica la capitalismul "anglo-saxon". Sarkozy nu si-a ascuns admiratia pentru modelul britanic de reducere a somajului – admiratie impartasita de sutele de mii de francezi ce si-au gasit slujbe in Anglia, Canada sau California –, ceea ce nu il face "pro-american", cum isi inchipuie naivii de peste Ocean, dar care i-a atras eticheta de "fascist" din partea elitelor academice si jurnalistice.
Intr-o tara care a pierdut controlul imigratiei, mai ales musulmane, Sarkozy doreste o imigratie controlata de interesul national, mai degraba decat una "umanitara" si ilegala. Aceasta perspectiva a determinat, pe de o parte, acuzatiile de "rasism" si pe de alta parte sprijinul alegatorilor Frontului National.
Ca ministru de interne, Sarkozy a reactionat dur la faradelegea perpetua a suburbiilor dominate de imigranti, criminali si neadaptati social, reflectand parerea majoritatii impotriva unei opinii pseudoprogresiste care nu vede criminali, ci doar "victime".
Fiu de imigrant ungur, educat in scoli obscure, spre deosebire de Royal, absolventa a École Nationale d’Administration, traditionala fabrica de elite, socialiste si conservatoare, Sarkozy este cel mai tanar presedinte francez din ultimii 30 de ani. Dinamic si direct, aduce o prospetime reala in politica franceza – spre deosebire de "noutatea" unei Royal, limitata la sex si o aparenta imbunatatita chirurgical.
In sistemul politic francez presedintele isi poate aplica programul economic doar in masura in care are sprijinul parlamentului – deci alegerile parlamentare din iunie sunt importante. Datele indica o victorie pentru partidul lui Sarkozy, Union pour un Mouvement Populaire (UMP), in vreme ce stanga radicala, in special partidul comunist (1,9% in primul tur prezidential), va lua calea dinozaurilor.
Pe de alta parte, Sarkozy este alesul Frantei si ramane francez in multe privinte. Este interventionist si statist, ostil globalizarii, adept al politicii agricole europene care scumpeste totul pentru toti, dar ajuta agricultura nationala necompetitiva. In relatiile cu America va schimba tonul mai mult decat continutul. Spre deosebire de antiamericanismul pavlovian al stangii si cel adolescentin al unui Chirac, Sarkozy va fi rational si previzibil. In Orientul Apropiat si Iran, Parisul va coopera cu Statele Unite, iar traditionala politica franceza proaraba nu va mai fi insotita de ostilitate fata de Israel. In plus, opozitia sa fatisa fata de aderarea Turciei la Uniunea Europeana ar putea contribui atat la eliminarea iluziilor Ankarei, cat si a ipocriziei Bruxelles-ului.
In interiorul Uniunii Europene lucrurile sunt previzibile: orice alianta cu Spania sau Italia (dorita de Royal, pe care au sprijinit-o pe fata respectivii prim-ministri socialisti) este exclusa, cea cu Germania lui Merkel este greu de repetat, in schimb relatiile cu noul prim-ministru britanic Brown vor fi mult mai putin incordate decat inainte.
In Africa, unde alegerea sa a fost primita cu teama si venin in tarile exportatoare de emigranti ilegali (Senegal, Mali, Benin), vechile relatii corupte dintre Paris si vechile colonii vor disparea.
Spre bine sau spre rau, Franta ramane o tara influenta in Europa. Deplasarea masiva a electoratului spre dreapta, combinata cu infrangerea stangii in Suedia si Germania si slabirea ei in Italia si Spania, mareste sperantele celor care doresc o modernizare a Uniunii. Daca rationalismul economic poate castiga in Franta, o poate face oriunde in Europa.
Dr. Michael Radu este presedintele Centrului de cercetari antiteroriste din Philadelphia
