7.1 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăSpecialFranks: Sistemul sanitar din România este bolnav

Franks: Sistemul sanitar din România este bolnav

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMi în România, a precizat, la finalul misiunii de evaluare comună a FMI,  Comisiei Europene şi a Băncii Mondiale, că România trebuie să facă faţă mai multor provocări, iar prima nominalizată fiind sistemul sanitar.

„Sistemul sanitar este destul de bolnav, cererile din sistem sunt mai mari decât resursele alocate, ceea se slăbeşte sănătatea financiară a sistemului. Aceste resurse puţine sunt ineficient cheltuite privându-i pe cei mai nevoiaşi. Este nevoie de o reformă comprehensivă în sistemul de sănătate. În următoarele luni, Guvernul va face o reformă, atât pe partea de venituri, cât şi pe cheltuieli”

O altă „provocare esenţială” despre care a vorbit şeful misiunii FMI este reprezentată de arierate. „Autorităţile au eliminat aproape total arieratele atât din bugetul de stat cât şi din sistemul sanitar şi au realizat o inventariere. Acest exerciţiu a arătat că numai la întreprinderile de stat nivelul arieratelor însumeaă peste 20 miliarde lei. Aceste facturi neplătite reprezintă o frână majoră în calea creşterii”, a mai spus Jefrrey Franks.

A treia provocare evocată de Franks este, în opinia FMI, majorarea cheluielilor cu investiţiile publice, rămânând în acelaşi timp în limita anvelopei bugetare.

„Obiectivul trebuie să fie impulsioarea absorbţiei fondurilor UE. Absorbţia măcar unei părţi ar reprezenta un stimul extraordinar pentru activitatea economică”, a spus şeful FMI.

Ultima şi cea mai dificilă provocare este în opinia lui Jeffrey Franks reforma întreprinderilor de stat.

„S-au făcut progrese pentru multe întreprinderi de stat. În multe cazuri Guvernul a decis să meargă cu privaizarea totală sau parţială. Eu aş încuraja Guvernul să fie mai ambiţios în acest domeniu”, a declarat Franks.

Cele mai citite

Getty Images și Shutterstock, în discuții pentru o posibilă fuziune

Getty Images Holdings analizează o posibilă fuziune cu rivalul Shutterstock Inc., potrivit unor surse citate de Bloomberg. Dacă va fi realizată, tranzacția ar uni...

Transferul lui Andrei Vlad la Petrolul Ploiești a picat! Portarul negociază cu o echipă din Kazahstan

Portarul Andrei Vlad, în vârstă de 25 de ani, nu va mai semna cu Petrolul Ploiești, în ciuda faptului că se afla deja în...

Clinton N’Jie lipsește din cantonamentul Rapidului din Dubai din cauza problemelor cu viza

Atacantul camerunez Clinton N’Jie nu a făcut deplasarea cu Rapid în cantonamentul de iarnă din Dubai, din cauza unor probleme administrative legate de obținerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă