13.5 C
București
luni, 7 octombrie 2024
AcasăSpecialFrançois Hollande: Ucraina, în prag de război civil, dacă nu se organizează...

François Hollande: Ucraina, în prag de război civil, dacă nu se organizează alegeri

Ucraina va cădea în "haos" dacă nu au loc alegerile prezidenţiale prevăzute pe 25 mai şi există "riscul unui război civil", a avertizat marţi preşedintele francez François Hollande, relatează AFP, conform Mediafax.

Este vorba despre faptul de a se "permite ca preşedintele care va ieşi învingător să poată să fie legitim în ochii tuturor", un lucru pe care "ruşii şi Vladimir Putin" nu îl vor, a declarat şeful statului francez într-o interviu pentru grupul media BFMTV/RMC.

"Dacă (alegerile prezidenţiale) nu se ţin, va fi haos şi (există) riscul unui război civil", a subliniat Hollande.

"Presiunea (asupra Rusiei) este necesar să fie exercitată de întreaga Europă şi Statele Unite prin sancţiuni. Iar acesta este şi interesul Rusiei, pentru că nu poate să fie privită ca ţara care vrea să împiedice altă ţară, Ucraina, să voteze", a spus el.

"L-am contactat, de altfel, pe căi indirecte, pe Vladimir Putin, pentru a-i transmite cât de majore sunt (considerate) aceste alegeri în opinia Franţei. Pentru moment, cred că el trebuie să fie menţinut sub presiune", a declarat preşedintele.

"Avem datoria, noi, europenii, să fim coerenţi. Este, oare, capabilă Europa să transmită un mesaj simplu, unic şi cu mijloace de presiune suficiente – sancţiunile? Franţa şi Germania au această poziţie şi ea ne va permite să avem alegeri pe 25 mai", a subliniat el.

Tulburări separatiste în estul Ucrainei şi violenţe recente la Odesa au condus Ucraina în pragul războiului civil. Deteriorarea situaţiei complică tot mai mult, zi de zi, organizarea alegerilor prezidenţiale. Începând de la destituirea, la sfârşitul lui februarie, a lui Viktor Ianukovici din funcţia de preşedinte, în urma unei vaste mişcări de contestare în Piaţa Maidan din Kiev, ţara este condusă de către un guvern şi un preşedinte interimar.

Moscova, care nu recunoaşte acest Guvern, consideră că organizarea alegerilor este "absurdă" în contextul actual.

Occidentalii, la rândul lor, îi acuză pe ruşi că alimentează tulburările din Ucraina.

Preşedintele Barack Obama şi cancelarul Angela Merkel au ameninţat deja Rusia, vineri, cu noi sancţiuni care vor viza în mod direct anumite sectoare economice, în cazul degradării situaţiei din Ucraina.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă