6.5 C
București
joi, 9 ianuarie 2025
AcasăSpecialFotohaiku de grup

Fotohaiku de grup

Alăturarea unei imagini textului unui haiku se numeşte în tradiţia niponă haiga. În combinaţia clasică din cultura japoneză, această imagine reprezintă o grafică, un desen sau o pictură, iar autorul ei poate fi acelaşi sau nu cu acela al haiku-ului pe care-l însoţeşte. Combinaţia haiku-fotografie este, evident, de sorginte mo­­der­
nă şi vestică. Rostul fotografiei în relaţie cu textul este acelaşi cu cel al graficii clasice dintr-o haiga. Imaginea, fie ea fotogra­fie sau grafică, nu ilustrează simplu ver­surile, repetând cuminte cele spuse de poet. Dimpotrivă, ea reprezintă un comentariu inedit al haiku-ului, o altă cale ce duce, cu mijloace proprii, în aceeaşi direcţie.

Atât selecţia participanţilor la această expoziţie de grup, cât şi cea a poemelor şi-o asumă Ioana Dinescu, cea care a căutat fotografii ce spun „o poveste” complementară haiku-ului şi care se dezvăluie privitorului abia când acesta are răbdarea de a se apropia de ele meditativ.

FOTOHAIKU DE GRUP
CEAINĂRIA SERENDIPITY (Str. Dumbrava Roşie nr. 12). Expoziţia este deschisă până pe 1 iulie.

Cele mai citite

Ilham Aliyev, președintele azer: Armenia e un „stat fascist”

Președintele azer Ilham Aliyev a catalogat Armenia drept un „stat fascist” și amenință că va „distruge” această țară dacă nu va fi imediat dezarmată,...

Pompele de căldură și confortul termic pe tot parcursul anului

Într-o lume în care eficiența energetică și confortul termic sunt tot mai importante, pompele de căldură au devenit soluția ideală pentru menținerea unui...

Cultura și istoria Malaeziei: cele mai importante situri istorice și tradiții locale

Malaezia este o destinație care te poartă printr-o călătorie fascinantă în timp, un loc unde trecutul se întâlnește cu prezentul într-o armonie uimitoare....
Ultima oră
Pe aceeași temă