Muzeul Naţional Cotroceni şi Revista Foto-Video digital, în colaborare cu fotograful Mihai Moiceanu, a organizat expoziţia de fotografie 3D „Povestea unui palat: Cotroceni”, expoziţie care aduce în prim-plan o serie de fotografii tridimensionale care subliniază caracterul unic şi măreţia ansamblului muzeal de la Cotroceni. De ce Muzeul Naţional Cotroceni? Pentru că el este un ansamblu ce reuneşte trei veacuri din istoria României, pentru frumuseţea şi eleganţa decoruruilor saloanelor asupra cărora şi-a pus amprenta Regina Maria a României.
Într-un secol dominat de magia şi mirajul tehnicii, expoziţia de fotografie 3D „Povestea unui palat: Cotroceni” îmbină istoria şi contemporaneitatea, subliniind unicitatea spaţiului arhitectural într-un nou format. Un format care va oferi publicului ceva mai mult decât o simplă fotografie.
Fotograful Mihai Moiceanu a reuşit să îmbine cu succes frumuseţea detaliilor arhitecturale cu obiectivul aparatului foto digital şi să aducă în faţa privitorului perspective noi şi emoţii.
Este membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România din 1988, iar din 1993 este director de producţie la un post de televiziune din Braşov. Din 1996 devine producător al unei emisiuni săptămânale despre natură şi sporturi extreme, şi primeşte titlul de Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică. Din 1999 revine la fotografie ca profesionist şi devine Excelenţă a Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică. Între 2003 şi 2008 a avut expoziţii atât în ţară, cât şi în străinătate – Berlin, Barcelona, Limasol, câştigând 28 de premii internaţionale şi 42 naţionale.
POVESTEA UNUI PALAT: COTROCENI
Fotografie 3D
MUZEUL NAŢIONAL COTROCENI (Bd. Geniului nr. 1, tel. 021.317.31.07). Expoziţia este deschisă până pe 6 mai, de marţi până duminică între 9.30 şi 17.30.