O reţea de peşteri subterane, în care, în urmă cu 700 de ani, se adăposteau adepţii Ordinului Cavalerilor Templieri, a fost descoperită întâmplător, în ceea ce se credea că este o simplă vizuină de iepuri, informează Daily Mail.
Peşterile din Shropshire au fost un loc de pelerinaj și de cult pentru urmașii Cavalerilor Templieri, o forță de luptă de temut în timpul Cruciadelor. Ulterior, din cauza puterii obţinute, a influenţei şi a bogăţiilor, Templierii au căzut în dizgraţie, fiind calificaţi drept eretici de către Filip al IV-lea cel Frumos. Regele Franţei, înfuriat de opulenţa apărătorilor Oraşului Sfânt, dar şi din cauza datoriilor pe care le acumula faţă de Cavaleri, l-au determinat să pornească o acţiune împotriva lor, iar adepţii călugărilor-cavaleri au fost hăituiţi şi torturaţi spe a-i discredita şi a le divulga secretele, însă, cei mai mulţi au reuşit să se ascundă în fortăreţe secrete subterane.
Fotograful britanic Michael Scott a surprins imaginile incredibile, pentru prima dată, în 2012. Artistul povesteşte că se afla în zonă pentru a căuta urme ale trecerii Ordinului în zonă, însă, nu se aştepta să facă o asemenea descoperire, la mai puţin de un metru în pământ, intrarea făcându-se printr-o vizuină de iepuri.