UPDATE 15.29: La protestul din Oradea a participat și familia Marius și Ruth Bodnariu, românii ai căror copii fuseseră luați, în baza unui ordin temporar de plasament, de către Serviciul norvegian de protecție a copilului (Barnevernet). „Vă mulțumim pentru rugăciunile fierbinți și pentru ajutorul vostru, pentru demonstrații și protestele în stradă, pentru a ne putea reîntregi familia. Dumnezeu să vă răsplătească cu bucuria de care ne-a făcut parte și nouă. (…) Ne rugăm ca bunul Dumnezeu să își oglindească chipul și slava în familie, așa cum a orânduit-o el: un tătic, o mămică și pruncii, pe care tot el îi sau nu-i dă”, a spus Marius Bodnariu.
Alături de fanfara și corul studenților ortodocși, familia Bodnariu a cântat, împreună cu toți participanții la adunare, cântecul „Suntem o familie unită”.
Proteste similare au avut loc, sâmbătă, și la Satu Mare, potrivit Agerpres.
La protestul de la Satu Mare au participat aproximativ 200 de persoane. Reprezentantul „Coaliției pentru Familie” la Satu Mare, preotul baptist Mihai Micula, a declarat că toate cultele creștine susțin această modificare a articolului 48 din Constituția României pe tema familiei.
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, a declarat că în mandatul său de deputat a fost promovat un proiect de modificare a Constituției, dar că această inițiativă s-a împotmolit. „În anul 2014 am promovat împreună cu niște colegi din Camera Deputaților, un amendament pentru modificarea articolului 48, aliniat 1, din Constituția României, care însă s-a împotmolit la demisia președintelui Comisiei pentru modificarea Constituției, domnului Crin Antonescu, dar sper că acei parlamentari, acei deputați și senatori, indiferent de culoarea lor politică, care vor reprezenta județul Satu Mare, vor urgenta și vor promova această modificare benefică pentru toată societatea românească. Prin faptul că suntem astăzi aici nu înseamnă că nu suntem toleranți, nu înseamnă că nu suntem creștini, dar vedeți și dvs ce se întâmplă din punct de vedere geopolitic, vin unii peste noi, noi trebuie să apărăm valorile creștine și aici, indiferent de etnia noastră, noi băștinașii din Satu Mare, suntem cu toții creștini”, a declarat Kereskenyi Gabor.
De asemenea, deputatul Romeo Nicoară a promis că va susține această modificare în Parlament. „Avem o mare problemă în România, problema demografică. Am fost 22 de milioane de români, maghiari, germani, ucraineni slovaci, acum 25 de ani. Suntem undeva pe la 18 milioane astăzi, probabil prezenți în țară undeva pe la 15-16 milioane. Dacă noi nu păstrăm vitalitatea acestei țări, dacă nu păstrăm imaginea ei, dacă nu păstrăm tradiția ei, ne vom disipa, exact cum se disipează nisipul în apele mării. Această inițiativă cetățenească semnată de 3 milioane de oameni este astăzi la Senat în dezbatere. Probabil va trecere de Senat și va veni la noi în dezbatere, în Camera Deputaților. Ce vom face noi este să susținem această inițiativă. Vom susține acest lucru, eu și alți colegi ai mei, liberali”, a spus Romeo Nicoară.
––-
Mii de persoane au participat, sâmbătă dimineața, în Piața Unirii din Oradea, la un miting organizat de Coaliția pentru Familie, prin care au cerut modificarea articolului 48 din Constituție, astfel încât să precizeze că familia „se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”.
Potrivit Digi24, la miting ar fi participat peste 1.000 de persoane. Pe de altă parte, corespondenții RRA precizează că la manifestare au fost prezente aproximativ 8.000 de persoane.
Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Coaliției pentru Familie este explicat de ce mitingul a fost organizat în Oradea.
„De ce Oradea? Pentru că spiritualitatea și identitatea sa multietnică, multiconfesională, cu importante comunități protestante, evanghelice și catolice, este un simbol pentru diversitatea mișcării pro-famile din România. Toate cultele creștine, români, maghiari și ceilalți locuitori se vor uni în a transmite politicienilor mesajul lor: PROTEJAȚI FAMILIA, PROTEJAȚI VIITORUL NOSTRU!”, scrie Coaliția pentru Familie, pe Facebook.
Membrii Coaliţiei pentru Familie susţin că actuala formulare, care conţine cuvântul „soţi” este deschis interpretărilor. Drept urmare, cer organizarea unui referendum pentru schimbarea articolului 48 din legea fundamentală a ţării, care defineşte familia. Până în prezent, trei milioane de români au semnat o petiţie în acest sens.
Organizatorul manifestării, Daniel Burtic a precizat că participanții solicită „ instituţiilor statului român să facă toate demersurile necesare pentru organizarea referendumului în vederea modificării Constituţiei odată cu alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016″, potrivit Digi 24.
În cazul în care românii vor decide prin referendum modificarea articolului 48 din Constituţie, ultima etapă o reprezintă implementarea schimbării de către Parlamentul României.
Apelul președintelui Iohannis la toleranță
Președintele României a făcut, miercuri, apel la „toleranța și acceptarea” minorităților, în timp ce Curtea Constituțională a României dezbate cazul unui cuplu de același sex format dintr-un cetățean american și unul român, care doresc să le fie recunoscută căsătoria. Washington Post a lăudat inițativa președintelui.
„Etnic german și luteran, Klaus Iohannis a subliniat că și el face parte din două grupuri minoritare. <<Toleranța și acceptarea celorlalți este esențială. Acestea sunt principii în care cred>>”, precizează Washington Post, în contextul în care, săptămâna viitoare, cazul cuplului format din americanul Claibourn Robert Hamilton și Adrian Coman va fi dezbătut din nou la Curtea Constituțională.
Într-o scurtă conferință de presă, președintele Iohannis a lansat, miercuri, un îndemn la toleranță. „Trebuie să revenim la ceea ce se numește toleranță și acceptarea celuluilat, acceptarea celuilalt cu bune și rele, nu suntem toți la fel. Este greșit să dăm ascultare sau să mergem pe calea fanatismului religios sau a solicitarilior ultimative. Eu nu cred în ele și nu le sprijin. Eu sunt adeptul toleranței, încrederii și deschiderii spre ceilalți” a precizat Klaus Iohannis, după ce pastorul Viorel Iuga l-a îndemnat să își exprime public opinia în legătură cu ideea de modificare a Constituției, astfel încât legea fundamentală să precizeze că familia se întemeiază pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, excluzând astfel ideea căsătoriei între persoane de același sex.
„Nu am ce să îi răspund, iar în chestiunea modificării Constituției încă nu este rândul meu să mă exprim. Va veni un pic mai târziu”, a mai spus șeful statului.
Reacția Coaliției pentru Familie
Coaliția pentru Familie a reacționat, joi, la declarațiile președintelui, precizând că șeful statului nu are atribuții de veto în cazul unui referendum. „Cu alte cuvinte, președintele nu se poate opune organizării referendumului și nici nu poate anula rezultatele acestuia”.
„Considerăm în interesul tuturor participanților la <<viața cetății>>, indiferent de opinia lor, ca dl. președinte Klaus Iohannis să clarifice și să detalieze poziția d-sale cu privire la cele afirmate.În condițiile în care inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României a fost avizată favorabil de Curtea Constituțională, în România va TREBUI să aibă loc un REFERENDUM privind familia. Înțelegem că există o miză și că forțe puternice se opun acestui referendum. Totuși, el nu poate fi opțional – cel puțin dacă România este într-adevăr un stat de drept și democratic și nu se află sub dictatură”, scriu reprezentanții Coaliției pentru Familie.
Totodată, într-un comunicat de presă remis redacției, reprezentanții Coaliției au susținut că „suveranitatea poporului nu poate fi pusă în discuție de nimeni și nu poate constitui obiectul niciunei negocieri”
„Solicităm aceste clarificări în condițiile în care presa a preluat și interpretat declarația d-lui Președinte ca pe un semnal clar de opoziție față de inițiativa cetățenească. Mai mult, presa internațională le-a legat, într-un mod periculos apreciem noi, de apropiata decizie a Curții Constituționale care se va pronunța pe 27 octombrie asupra cererii unui cuplu de bărbați de a le fi recunoscută în România <<căsătoria>> încheiată într-un alt stat”.
Patriarhia Română: este o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor
„Reacţia domnului preşedinte Iohannis este un răspuns la «o solicitare ultimativă» a pastorului baptist Iuga Viorel privind atitudinea preşedintelui faţă de familia creştină. Probabil acest demers a fost catalogat ca «solicitare ultimativă». Propunerea de amendare a Constituţiei nu reprezintă «o solicitare ultimativă», ci o chemare firească la exprimarea democratică a voinţei cetăţenilor cu privire la una dintre valorile fundamentale ale societăţii, familia. Solicitarea are ca scop principal protejarea familiei, a părinţilor şi a copiilor, şi nu condamnarea altor persoane”, susțin reprezentanții Patriarhiei.
În finalul mesajului, Patriarhia precizează că îşi exprimă speranţa că demersul Coaliţiei pentru Familie va fi înţeles corect de către toate autorităţile statului român şi că i se va da curs conform Constituţiei.