UPDATE 17,15: Primăria Capitalei a anunțat, luni, că lucrările de reparație a statuii lui Traian se vor realiza în regim de urgență, după ce un polițist a reușit să recupereze "elementul artistic" despre care se observase că a fost rupt.
"Elementul artistic a fost recuperat de un reprezentant al Poliției Române de la Secția 10 Politie în ziua de vineri, 29 septembrie 2017, care l-a predat Jandarmeriei Române ce efectuează paza la Muzeul Național de Istorie a României", se arată într-un comunicat al Primăriei.
Drept urmare, Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic a inițiat în regim de urgență procedurile de reîntregire a acestui monument, contractând o firmă de specialitate care să execute operațiile de lipire, cizelare și patinare a statuii.
Statuia de bronz a împăratului Traian, amplasată în fața Muzeului de Istorie, a fost vandalizată. Trecătorii au observat că cineva a rupt coda lupoaicei.
Opera sculptorului Vasile Gorduz a fost inaugurată în timpul mandatului primarului Sorin Oprescu, iar realizarea sa a venit la inițiativa Primăriei Capitalei, la recomandarea academicianului Răzvan Theodorescu, iar amplasarea acesteia pe Calea Victoriei a făcut parte dintr-o operațiune de amenajare a spațiilor publice, din cadrul programului "Calea Victoriei-traseu cultural".
Monumentul, realizat de sculptorul Vasile Gorduz, are o înălţime de 2, 15 metri, transpus în material definitiv bronz, şi îl reprezintă pe împăratul Traian, simbol al latinităţii poporului român, în postura impunătoare, stand în picioare şi ţinând în braţe Lupoaica Romei-element reprezentativ. Masă totală a lucrării este de aproximativ 500 de kilograme. Costul lucrării a fost de 200.000 de lei.
Vasile Gorduz (1931-2008) a fost un cunoscut sculptor român şi profesor universitar la catedră de sculptură a Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti. Gorduz a fost distins de-a lungul vieţii de Uniunea Artiştilor din România, Ministerul Culturii, Academia Română şi Fundaţia Anonimul, potrivit Historia.