Îmbrăţişarea caldă a mamei este singurul lucru de care un pui de focă are nevoie. Aceste fotografii au fost făcute la creşa de pe coasta Lincolnshire din Anglia unde 1.000 de pui de focă se nasc în fiecare toamnă, potrivit DailyMail.
La prima vedere, focile arată ca nişte persoane care stau la soare, împrăştiate de-a lungul plajei. Pe măsură ce te apropii constaţi că interacţiunile dintre mamele şi puii de la rezervaţia naturală Donna Nook, par aproape umane. Acolo sute de foci gri poposesc în fiecare an.
Mii de iubitori de animale se adună să admire puii de aproape. Între vizitatori şi foci stă numai un gard de lemn.
Rachel Shaw de la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor din Lincolnshire a spus că priveliştea ¨este asemănătoare programelor despre animale de la TV, doar că totul se întâmplă chiar în faţa ochilor tăi. Unii oameni văd cum se nasc puii. Poţi vedea masculii cum ser luptă. Sunt foarte puţine ocazii să vezi animale sălbatice în astfel de situaţii¨.
Colonia de foci gri este cea mai mare din Anglia. Numărul animalelor a crescut în ultimele decenii, de la 200 de foci în 1969. Experţii au numărat 880 de pui, 975 de femele şi 331 de masculi.
Femelele sunt însărcinate timp de un an şi se pot împerechea la scurt timp după ce au născut. Primii adulţi ajung pe plajă la sfârşitul lunii octombrie. Femelele fac câte un singur pui pe care îl alăptează timp de trei săptămâni.
Odată ce puii îşi pierd blăniţa albă sunt înţărcaţi şi abandonaţi. Mamele se împerechează din nou şi se îndreaptă către mare. Puii rămân pe plajă, însă, din cauza foamei, încep să vâneze peşti. Majoritatea focilor pleacă până la Crăciun.