Dacă extratereştrii au aterizat pe Terra, cu siguranţă că Rusia a fost locul perfect pentru ca presupuşii „omuleţi verzi” să ia contact cu omenirea.
O femeie din Rusia, pe numele său Marta Yegorovnam, a reuşit să atragă atenţia experţilor în OZN-uri dar şi a celor de la Academia de Ştiinţe din Petrozavodsk, după ce a declarat că de doi ani de zile ţine în frigider o creatură pe care o consideră extraterestră, potrivit dailymail.co.uk.
Pentru a dovedi că nu minte, Marta Yegorovnam a postat pe internet câteva fotografii cu strania creatură din frigider. Femeia a declarat că a găsit cadavrul în 2009, pe un câmp din apropierea casei sale de vacanţă. Ea a luat creatura de lângă nişte dărâmături aflate în flăcări şi de lângă nişte bucăţi de metal.
Presupusul extraterestru are aproximativ 0,6 metri, cap mare, ochi bulbucaţi şi are patru degete, potrivit fotografiilor realizate de Marta Yegorovnam.
„Ar putea fi o farsă, cu toate acestea, posibilitatea ca această descoperire să fie un extraterestru autentic trebuie luată în calcul”, a declarat Michael Cohen, expert în fenomene paranormale.
Marta Yegorovnam a povestit presei că a ţinut cadavrul extraterestrului timp de doi ani în frigiderul său, până în urmă cu câteva zile când a predat cadavrul centrului de cercetare al Academiei de Ştiinte.
Se pare că Rusia le prieşte presupuşilor extratereştrii. În luna august a acestui an, în Siberia, a fost filmată o lumină puternică despre care s-a spus că ar fi fost un OZN, iar în luna aprilie, doi studenţi au găsit o creatură în regiunea Irkutsk, regiune situată tot în Siberia. Cei doi au postat un filmuleţ cu strania creatură pe internet, acea filmare depăşind pragul de 700.000 de vizionări.