În Italia, una din ultimele meșteșugărese din lume prelucrează mătasea de la scoici și face țesături, așa cum, în urmă cu mii de ani, făceau vechii egipteni, greci și romani.
În fiecare primăvară, Chiara Vigo se scufundă în apele ce înconjoară insula Sant'Antioco din Sardinia, ca să extragă filamentele produse de scoica Pinna Nobilis, ”perla mării”, care atinge și un metru lungime.
Chiara Vigo are un atelier pe insulă, unde realizează brățări din ”mătasea mării” și îi învață pe localnici cum să deprindă această artă, conform BBC.
În diminețile în care face scufundările, femeia se trezește devreme și este însoțită de Paza de Coastă a Italiei, pentru că scoicile Pinna Nobilis sunt protejate prin lege. Chiara trebuie să extragă filamentele fără să rănească scoicile.
Pentru a aduna 200 de grame de filamente, Vigo se scufundă de 300 sau de 400 de ori Uneori, localnicii îi vin în ajutor, iar italianca îi răsplătește cu mătase.
Munca lui Vigo nu se termină aici. După adunarea fibrelor, începe să le țeasă, până obține o pânză, pe care o tratează cu suc de lămâie și cu condimente și o pictează în culorile tradiționale ale Italiei.
Meșteșug cu istorie în familia lui Vigo
Tatăl lui Vigo a murit când ea avea opt ani, iar mama ei, medic, lucra departe de casă. Fetița își petrecea timpul cu bunica ei, care cunoștea secretul prelucrării mătăsii, transmis în familie timp de generații.
Deși și-ar putea deschide o afacere din ocupația ei, Vigo nu ia bani pentru lucrurile pe care le țese și nici nu a făcut acest lucru vreodată. Trăiește din pensia soțului ei, care a fost miner, și din donații.
Vigo povestește că mătasea a fost adusă pe insula Sant'Antioco de prințesa Berenice, stră-strănepoata lui Herod Cel Mare, în a doua jumătate a secolului I.
Dispariția meșteșugului
În Italia, până la instaurarea fascimului, în 1922, mai trăiau câteva femei care știau cum să obțină mătasea mării, a explicat, pentru BBC, profesoara de istorie Evangelina Campi, care a scris o carte despre acest meșteșug.
Atunci, câteva dintre ele au deschis o fabrică și au încercat să obțină bani pentru susținerea țesutului, însă, după doar trei luni, fabrica a dat faliment. ”Chiar și acum mai sunt câteva femei în vârstă în Apulia care știu cum trebuie țesute filamentele scoicilor, însă nici una nu știe cum să facă mătasea să strălucească sau să o picteze în culori, cum face Vigo. De asemenea, Vigo este singura femeie din Italia care încă recoltează mătasea”, a precizat Campi.
Artista, despre sufletul mării
Vigo își petrece zilele în atelierul ei, unde lucrează mereu o brățară sau o broderie. Localnicii vin la ea dacă urmează să se căsătorească, dacă se naște un copil, sau pentru orice eveniment important în familie, și italianca le dă câte un cadou, realizat din mătasea mării.
”Trebuie să respecți locul în care trăiești. În timp ce tu ești doar un trecător, aceste tradiții sunt pentru totdeauna. Și marea are un suflet al ei și trebuie să îi ceri permisiunea pentru a lua o bucățică din ea”, a spus femeia, mărturisind că și-ar dori ca fiica ei să îi calce pe urme.
Mătasea mării, pe altarul lui Dumnezeu
O legendă spune că pânza cu care Moise a îmbrăcat primul altar pentru Dumnezeu ar fi fost făcută din mătasea mării. Cert este, însă, că mătasea obținută de la scoici a fost cea mai fină țesătură folosită în Egiptul Antic, în Grecia și în Roma, dar și cea mai căutată. Atunci când este tratată cu suc de lămâie și condimente, ea strălucește în razele soarelui.
