Hyundai a lansat primele imagini oficiale ale nuolui său model, crossover-ul Creta, care avea o misiune grea pe o piață a SUV-urilor de mici dimensiuni. Modelul coreean va intra pe mai multe piețe, inclusiv cea europeană.
Construit pe platforma lui Hyundai ix25, Creta este unul dintre modelele pe care mizează sud-coreenii pentru expansiunea în Europa sau China. De altfel, o avanpremieră la lansarea care va avea loc la Salonul Auto de la Frankfurt, din luna septembrie, a fost deja organizată în China, cea mai mare piață națională din lume.
Citește și GALERIE FOTO. NOUL Audi A4, în premieră mondială. Luptă strânsă cu Seria 3 și Clasa C
Printre trăsăturile lui Creta se numără blocurile optice noi sau grila față hexagonală destul de generoasă. Liniile laterale care pornesc de la blocurile optice conturează un aspect robust, cu valențe de sportivitate. Creta se va alinia la noile tehnologii, cum ar fi LED, care după ce a fost prezentată inițial pe modelele premium s-a râspândit la majoritatea producătorilor auto. Interesantă este și opțiunea asiaticilor de a oferi posibilitatea pornirii motorului cu butonul de Start.
La nivelul motorizărilor, Creta va dispune, inițial, de un benzinar și de două dieseluri. Unitatea pe benzină este motorul de 1,6 litri Dual VTVT, cu 123 CP. Diesel-urile sunt un CRDi de 1,4 și unul de 1,6 litri (128 CP). Transmisia va fi disponibilă atât în versiune manuală, 6 sau 7 trepte, cât și automată, cu 7 rapoarte.
Hyundai Creta va intra pe un segment dominat de modele precum Nissan Juke sau Renault Captur.