Consilierul de încredere al Donald Trump, Kellyanne Conway, a stârnit critici dure, marți, după ce, pe rețelele de socializare au apărut fotografii în care ea stă pe o canapea din Biroul Oval în genunchi și încălțată, în timp ce președintele american discută cu directorii de culoare ai mai multor instituții de învățământ, informează Daily Mail.
În timp ce președintele Donald Trump făcea fotografii oficiale cu directorii unor licee și universități dedicate afro-americanilor, Kellyanne Conway a fost surprinsă de jurnaliști stând într-o poziție inadecvată pe o canapea.
Într-una dintre fotografii, ea este surprinsă butonând telefonul, iar într-o alta încearcă, tot de pe canapea, să facă fotografii președintelui american și invitaților săi.
Unii internauți au criticat-o pe Conway pentru postura sa, mai ales în contextul în care Administrația Trump încearcă să se apropie de comunitatea afro-americană.
„Este șocant și bizar. Cum să stai așa în biroul șefului tău? Mai ales în fața altor invitați? Tocmai când mă gândeam că Administrația Trump nu ne mai șochează cu nimic”, a scris un internaut.