Alegerea proiectului perfect pentru casă este o provocare pentru proprietari. Cei mai mulţi îşi doresc o locuinţă unică, care să nu semene cu ale vecinilor şi care să iasă în evidenţă prin detalii inedite, dar de bun gust.
În acest caz, mulţi dintre ei încep să se inspire din arhitectura lumii, venind în vacanţe cu proiectul casei de vis în minte sau pe cardul aparatului de fotografiat. La fel de mulţi sunt şi cei care aleg să se inspire din cataloagele de arhitectură, din revistele home&deco din străinătate şi, mai nou, chiar din cele româneşti.
Putem spune că cel mai adesea, proiectele de case mediteraneene, în special cele italiene sau greceşti, sunt cele mai căutate, în timp ce pentru interioare, stilul englezesc, franţuzesc, precum şi inspiraţia tradiţională şi etnică din diverse ţări sunt de asemenea în atenţia numeroşilor viitori proprietari. Proiectele de case de inspiraţie colonială sunt şi ele solicitate, însă într-o măsură mai mică sau eventual numai anumite elemente.
Arhitectura italiană poate fi caracterizată simplu prin doar câteva cuvinte: specială, aparte, tradiţională, romantică.
Are un stil care nu va trece neobservat, indiferent de zona în care va fi construită casa. Un cuvânt greu de spus în definirea stilului italian arhitectural îl are moştenirea antichităţii clasice. Aşa se face că aici construcţiile sunt ridicate în echilibru, cu proporţii mici şi linii domoale.
Decoraţiunile nu lipsesc şi ele sunt etalate şi la exterior. Acoperişurile, ca în majoritatea caselor mediteraneene, sunt puţin înclinate şi, de aceea, soluţia aleasă cu predilecţie pentru învelitoare este cea a ţiglelor ceramice tip olan, ceea ce oferă o personalitate aparte, atât prin culori cât şi prin formele rotunjite.
Terasele largi, grădinile opulente cu multe plante şi flori exuberante, folosirea pietrei naturale şi a lemnului, intrânduri şi treceri fluide împodobite cu arcade sunt cele care caracterizează exteriorul, în timp ce, la interior predomină plăcile ceramice, lemnul masiv, stucaturile.
Arhitectura greacă este cea care a dictat direcţiile de dezvoltare ale întregii arhitecturi europene. Grecii au inventat antablamentul, care a permis acoperişurilor să fie înclinate, şi au desăvârşit forma arcadelor cu coloane de susţinere.
Se pot deosebi şi în acest caz câteva particularităţi. Pe de o parte sunt casele terasate, simple, în întregime vopsite în alb cu var, precum şi cele situate în peisaj muntos, cu etaj, terase mari şi bovindou. Olanele, deschiderile cu perspectivă largă, piatra, lemnul şi florile sunt şi în acest caz la fel de prezente.
Casa tradiţională din Macedonia este denumită „platimetopi“ datorită faţadei ei foarte lungi în raport cu adâncimea ei. Este vorba deobicei de o construcţie cu etaj şi bovindou. Pereţii sunt construiţi cu piatră din regiune iar acoperişul este din lemn şi piatră.
Stilul Cycladic reprezintă unul dintre cele mai tipice exemple ale arhitecturii verniculare şi care a apărut din nevoia de apărare faţă de topografia dură şi clima insulelor Ciclade, toate deschiderile fiind strâmte.
Stratul gros de var, alb ca laptele conferă clădirilor tipicul culorii albe, acoperă pereţii în ideea de a reflecta lumina soarelui. Plasarea construcţiei este în aşa fel, încât să urmărească forma suprafeţei pe care este ridicată şi, implicit, geometria ei.
Stilul franţuzesc este unul sofisticat care uneori reuneşte opulenţa barocului cu simplitatea provensală, iar alteori frapează doar prin simplitate creând la astfel la interior un decor elegant, primitor, care te lasă să respiri şi nu te încarcă vizual. Este caracterizat prin folosirea de culori neutre – alb, crem sau ivoire – în contrast cu nuanţe închise de maro.
Stilul olandez se poate confunda, pe alocuri, cu cel nordic. Este caracterizat de claritate şi simplitate. Stilul arhitectural olandez este definit de elemente organice, naturale. În timp ce sunt prietenoase şi apropiate, casele realizate în acest stil au şi accente de rafinament şi eleganţă.
Majoritatea locuinţelor din Australia sunt case de tip vilă, stilul colonial sau influenţe ale acestuia regăsindu-se alături de construcţiile moderne cu deschideri vitrate mari.
Terenul pe care sunt edificate are de obicei dimensiuni mari, iar grădinile sunt luxuriante. Deoarece temperaturile sunt ridicate, ventilaţia este foarte importantă şi asigurată cu deschideri mari şi verande, de obicei circulare.
Chiar şi pereţii despărţitori din interior prezintă deschideri cu lamele orientabile, tot în vederea ventilării permanente.
Casa englezească de ţară
Casa cu stuf de la Snagov prezintă o arhitectură originală şi elemente de decor nonconformiste. Proprietarul a achiziţionat şi transportat multe elemente de decor, finisaj şi mobilier din Anglia, America şi din Delta Dunării, intenţionând să construiască o replică a unei clădiri englezeşti sau olandeze foarte vechi, specifică unei zone rurale de câmpie.
Pe o structură clasică din lemn a fost ridicată o casă cu elemente specifice englezeşti şi cu acoperiş de stuf, care se potriveşte de minune cu cadrul natural oferit de lacul Snagov. Mai multe detalii: revista Casa Mea, februarie 2013.
Casă mediteraneană cu specific italienesc
Proprietarii casei din Constanţa au dorit să se simtă în fiecare zi ca în vacanţă, aşa că au ales stilul mediteranean: tencuieli exterioare de culoare deschisă (asigură răcoare la interior vara), terasă de dimensiuni mari, intrânduri şi treceri fluide împodobite cu arcade, abundenţă de flori şi, bineînţeles, acoperiş cu olane Jadranka de la Tondach.
Casă australiană în Otopeni
Proprietarii şi-au găsit ca sursă de inspiraţie vilele spaţioase ridicate pe malul Oceanului Indian. Faţada-zid, atât de răspândită la noi, a fost înlocuită de una cu multe terase, cu arcade şi geamuri ample.
Locuinţa a fost proiectată numai după ce proprietarii au pus la dispoziţia arhitectului un vraf de reviste aduse de la un târg australian de profil. La interior este multă lumină şi aer curat, graţie zonelor vitrate de mari dimensiuni care se deschid larg şi comunică direct cu grădina.
Culoarea deschisă a faţadei oferă o imagine curată şi primitoare casei, iar alăturarea culorii închise a învelitorii invocă un element de clasicism. Aleea este largă şi aerisită, ca şi priveliştea spre casă care nu este cu nimic obturată.
Mai multe detalii: revista Casa Mea, februarie 2013.
Casă în stil Tudor în Bucureşti
Este vila realizată în anul 1940 de către ing. Dumitru Minovici-Furnică, de la început gândită pentru colecţii, actualmente Muzeul de Artă Medievală.
Clădirea este armonios construită, casa şi colecţia aflându-se într-un echilibru perfect, rod al multor schiţe făcute de fondator şi de arhitectul angajat, Enzo Canella.
Casa este ridicată în stil Tudor (aşa-zisul gotic terţiar sau perpendicular-englezesc) cu inserţii specifice stilului normand (rezalidul şi manoires-urile).
Colecţia cuprinde arme medievale şi moderne, vitralii austriece, germane, elveţiene, flamande, tapiserii flamande ţesute la război vertical, mobilier (austriac, italian), opere ale unor pictori flamanzi, italieni, germani, rarităţi bibliofile etc.
„Am socotit că stilul gotic terţiar englez era cel mai potrivit, geamurile fiind foarte numeroase, chiar lipite unul de celălalt şi, mai mult, adesea suprapuse. Acest stil se mai numeşte şi stilul Tudor, după numele dinastiei Tudorilor, fondată de Henric al VIII-lea, care a durat aproape tot secolul al XVI-lea.
Caracteristicile stilului sunt şi ogivele liniştite, turtite, în completă contradicţie cu stilul gotic terţiar francez, aşa-zis flamboiant, foarte înflorit şi cu ogivele foarte ascuţite“, a spus ing. Dumitru Minovici- Furnică.
Casa de la Cluj cu arhitectura insulelor greceşti
Proprietarii s-au îndrăgostit de o casă pe care au văzut-o în insula Corfu şi şi-au făcut una asemănătoare pe terenul de la Cluj, inclusiv cu coloanele în stil grecesc.
Casa a fost ridicată pe două niveluri, parter şi mansardă, în partea superioară găsindu-se şi o zonă de relaxare.
În stilul mediteranean al caselor din insula Corfu, s-a mers pe simplitate şi bun gust. Detalii: Revista Casa mea, februarie 2013.
Stil franţuzesc într-o casă românească
Construită în 1920 şi consolidată în 2012, casa din centrul Bucureştiului este un cămin fermecător, cald şi primitor, care te introduce în atmosfera boemă a locuinţelor franţuzeşti din secolul trecut. Tinerii proprietari au păstrat stilul arhitectural original − eclectic academic −, precum şi decorul interior în stil franţuzesc. Mai multe informaţii: Revista Căminul, februarie 2013.
