La 40 de ani de la marele cutremur care a devastat România în 1977, utilizatorii de smartphone-uri ce au instalată aplicația Biziday au fost speriați de o alertă trimisă pe telefoane, în care se preciza a fost detectat un cutremur de 10 grade Richter, în Vrancea. Imediat, utilizatorii s-au speriat de mesajul respectiv și au postat pe diferite site-uri de socializare mesaje cu privire la alerta lui Moise Guran.
Jurnalistul a spus prin intermediul contului său de Facebook că, inițial, „aplicația a luat-o razna”, dar a precizat că nu exclude ca această eroare să aibe și alte cauze.
La câteva minute distanță, Moise Guran a scris un nou mesaj prin care spune că alerta trimisă pe telefoane nu este o alertă de cutremur, ci o alertă roșie, precizând și că serverul pe care era ținută aplicația a fost spart.
Cum a fost posibil anunțul unui cutremur mai puternic decât seismul mileniului
Pe data de 22 mai 1960, în Chile, a avut loc cel mai puternic seism din toate timpurile. Cutremurul a fost înregistrat ca având magnitudinea de 9,6 grade Richter. Se presupune că acesta a fost cel mai puternic seism înregistrat și notat în arhivele istoriei, din anul 1361 până în prezent, potrivit paginii web Wikipedia.
Cu toate astea, aplicația lansată de Moise Guran a arătat că în Vrancea, se va produce un cutremur de 10 grade Richter și a îndemnat oamenii să se așeze sub grinzile de susține are clădirilor, în cazul în care se aflau acolo în acel moment.
Totul se pare că a pornit de la o eroare tehnică, potrivit celor spuse chiar de cel care a pornit această ideea de aplicația. El a precizat că serverul pe care era ținută aplicația a fost spart, iar acest lucru poate fi observat din faptul că alerta era una “Roșie”, și nu una “de Cutremur”.
Moise Guran și-a cerut scuze prin intermediul site-ului oficial al aplicației și a precizat că „alerta nu a fost transmisă de operatorii Biziday”. De asemenea, el a comunicat că serverul prin care este asigurată aplicația nu a fost spart, iar situația este analizată.
Ne cerem scuze pentru alertele primite! Încercăm să stabilim ce s-a întâmplat
Ceea ce ati primit nu este o Alertă de Cutremur ci o Alerta Rosie, cu textul unei Alerte de Cutremur. Ne cerem scuze și vă țin la curent cu tot ceea ce aflăm, pe parcurs!
Până acum știm așa:
Alerta nu a fost transmisă de operatorii Biziday. De altfel ea nici nu a plecat din interfața noastră de operare. În loguri NU EXISTĂ!
Asta pentru că nici de pe serverul nostru nu a plecat. Aparent serverul pe care noi îl folosim NU a fost spart. Asta ne comunică în acest moment firma ce ne găzduiește serverul.
Ca să ajungă în telefoanele dumneavoastră o Notificare sau o Alertă trece prin Google Cloud. Altfel spus, de pe serverul nostru, instrucțiunea pleacă pe un server al Google și de acolo la dumneavoastră. Cum de la noi nu a plecat nicio alertă, acum investigăm să vedem de unde a plecat și, mai ales, cum a intrat în Aplicația Biziday.
Revin de îndată ce aflu noi amănunte.
Îmi cer scuze încă o dată! Moise Guran
40 de ani de spaimă de la seismul din ’77
Sâmbătă, pe data de 4 martie, se împlinesc 40 de ani de la cutremurul devastator din 1977, care a pus la pământ mii de locuințe și clădiri din București și din alte localități, și a provocat moartea a peste 1.500 de persoane. Epicentrul cutremurului din 1977 a fost localizat în zona Vrancea, la fel ca zona anunțată de aplicația Biziday.
Tocmai aceste similitudini au provocat o și mai mare răspândire a mesajului în spațiul virtual, precum și un puternic impact pentru cei ce au primit avertizarea.
Deși cutremurul a fost foarte puternic (unda de șoc simțindu-se aproape în toți Balcanii), replicile sale au avut o magnitudine mică pe scara Richter. Astfel, cea mai puternică replică s-a produs pe data de 5 martie la ora 02:00, la adâncimea de 109 km. Această replică a avut magnitudinea 4,9 grade pe scara Richter, fiind urmată de alte replici cu magnitudini între 4,3 respectiv 4,5 grade pe scara Richter.
Ce spune site-ul Biziday despre alerta de cutremur
Pe siteul Biziday sunt prezentate câteva informații despre aplicație. Acolo sunt scrise detalii despre notificările în caz de seism, „activate automat de receptorii din Zona Vrancea ai INFP”.
Ce este Alerta de Cutremur?
Uf! Nici nu bănuiți câte zile și nopți ne-a mâncat alerta asta…
De principiu este o alertă timpurie, activată automat de receptorii din Zona Vrancea ai INFP. Zic de principiu, pentru că n-am avut cum să o testăm pe un cutremur real. Ceea ce am vrut să obținem este un interval de câteva secunde, din momentul declanșării Alertei și până veți simți unda de șoc. Aceasta din urmă ajunge cam în 30 de secunde. Deci, caietul nostru de sarcini a fost să vă facem rost de vreo 20 de secunde, dar și să vă învățăm cum să le folosiți.
Tot pe site-ul web mai putem afla că aplicația ar trebui să avertizeze utilizatorul în cinci secunde de la începerea cutremurului în zona în care are epicentrul.
“Așadar, în cinci secunde de la începerea cutremurului telefonul trebuie să vă alerteze și, pe simulările făcute de noi cu INFP, rata de succes a fost de 100%. În această perioadă am avut ocazia unui singur test negativ (cutremur real mai mic de șase grade, în care alerta NU trebuie să se declanșeze). Și acela a fost tot succes.
Problema aici, și adevărata bătaie de cap, au reprezentat-o specificațiile fiecărui telefon în parte. Dacă la iOS n-am avut nicio problemă, la Android am întâlnit numeroase modele de telefoane cu baterie mai slabă, care vin presetate cu modul de salvare al bateriei ON. Altfel spus, telefonul închide automat comunicarea cu rețeaua dacă nu-l folosiți (de exemplu noaptea), situație în care Alerta de Cutremur nu are cum să ajungă în 5 secunde, ci atunci când “se trezește” telefonul să verifice rețeaua. Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l știți este că dacă nu închideți pacostea de Battery Save Mod (modul de salvare al bateriei) e foarte posibil ca o astfel de Alertă nocturnă să nu funcționeze.”