5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO Cum restaurăm vechiul mobilier

FOTO Cum restaurăm vechiul mobilier

Mobilierul vechi, care şi-a pierdut aspectul îngrijit, dar nu şi soliditatea, poate fi recondiţionat uşor, prin câteva operaţii relativ simple. Important e să aveţi uneltele necesare şi puţină răbdare.

Recondiţionarea unor astfel de piese de mobilier se face mai ales atunci când valoarea lor este greu de compensat cu alte produse similare existente în comerţ. Trebuie precizat că investiţiile în recondiţionare ajung uneori să depăşească costurile unei piese noi, e drept de calitate îndoielnică.

Tocmai de aceea, în cazul în care aveţi o masă, scaune, fotolii etc. de calitate, care au însă nevoie de un nou aspect, alegeţi soluţii de recondiţionare cât mai practice şi, bineînţeles, cât mai puţin costisitoare.

În continuare vom descrie etapele de restaurare prin care a trecut un set de şase scaune şi o masă. În urma renovării locuinţei, proprietarii au achiziţionat mobilă nouă, aşa că setul de luat masa a trebuit să fie scos din apartament.

La sfatul arhitectului Ştefan Şteblea, cel care a conceput planurile renovării, aceştia au decis să investească în recondiţionarea pieselor de mobilier pentru a le folosi în casa de la ţară.

Mobilierul are o vechime de aproximativ 80 de ani şi nu a mai cunoscut nicio altă recondiţionare până în prezent. Datorită însă calităţii lemnului şi a tehnicii în care a fost lucrat, el se afla într-o stare structurală destul de bună. Singurul deteriorat vizibil era finisajul din lac. În consecinţă, lucrările de restaurare au fost relativ simple.

Prima etapă a constat în şlefuirea suprafeţelor. Se poate folosi glaspapir cu granulaţie adecvată stratului de lac ce trebuie înlăturat (foto 1). Însă pentru execuţia rapidă şi cu rezultate mult mai bune este indicat să se folosească o maşină de şlefuit.

Modelele actuale uşurează mult munca, datorită multiplelor dispozitive speciale pentru şlefuirea suprafeţelor greu accesibile. De asemenea, ele sunt prevăzute cu un sistem integrat de colectare a prafului şi recipient pentru filtru de praf, pentru minimalizarea nivelului de praf.

Acest lucru facilitează colectarea rumeguşului necesar pentru chituirea fisurilor din lemnul mesei. Rumeguşul s-a amestecat cu lac pentru lemn până s-a obţinut o pastă consistentă. Aceasta s-a aplicat la îmbinări şi în crăpăturile din masa lemnoasă (foto 2).

După uscarea chitului, suprafaţa respectivă a fost şlefuită până s-a obţinut o suprafaţă perfect plană. Operaţia trebuie făcută meticulos, mai ales pe suprafaţa blatului mesei (foto 3).

Câteva din elementele decorative ale scaunelor erau rupte. Ele au fost recreate din lemn de stejar, similar cu cel al scaunelor, şi asamblate prin lipire. Pentru a păstra modelul original, au fost scoase tipare de forme de la scaunele păstrate în starea originală (foto 4).

Câteva din elementele de ranforsare ale picioarelor scaunelor erau slăbite. Ele au fost scoase, şlefuite de vechiul adeziv şi remontate cu ajutorul aracetului şi cuielor (foto 5).

De asemenea, feţele din piele artificială ale scaunelor au fost scoase, curăţate şi remontate, după ce vechile perne din câlţi au fost eliminate şi în locul lor au fost montate perne din burete (foto 6).

Ultima etapă a constat în finisarea suprafeţei din lemn prin aplicarea lacului special. Funcţie de suprafaţa lemnoasă se pot aplica unul, două sau chiar straturi de lac.

 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă