5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO: Cum recunoaştem o feronerie de calitate

FOTO: Cum recunoaştem o feronerie de calitate

Când vrem să cumpărăm o yală sau o broască pentru uşa de la intrare sau pentru o uşă interioară, ce alegem? Cum depistăm calitatea acestor produse de feronerie?

Ce caracteristici are o feronerie de calitate?

Caracteristicile constructive, de asamblare, de fabricare a aliajelor sunt în general secrete profesionale. Oricum, la o yală sau la o broască un client nu poate depista efectiv calitatea pentru că aceasta ţine de construcţia internă a feroneriei.

De aceea trebuie să consideraţi că cel mai elocvent criteriu al calităţii acestor produse este garanţia oferită de firmă. Cu cât garanţia este mai mare, cu atât şi calitatea produsului este superioară. O garanţie de 5 ani, spre exemplu, este una ce cu siguranţă certifică calitatea feroneriei.

Cât de mult contează aspectul în raport cu rezistenţa, calitatea constructivă a feroneriei?

Aspectul, designul nu influenţează rezistenţa. Aceasta este determinată de natura aliajelor din care sunt alcătuite componentele, precum şi de modul de îmbinare a acestora.

Producătorii de feronerie adaptează designului mecanisme performante de funcţionare. Deci o feronerie calitativă este frumoasă, elegantă, dar în primul rând funcţională.

Dacă se pierde una dintre chei, poate fi ea reprodusă?

Există două tipuri de butuci:

• normali, ale căror chei pot fi reproduse la orice centru specializat;

• de înaltă siguranţă, recomandaţi pentru uşile de exterior. Aceştia se vând împreună cu o cartelă fără de care cheia nu poate fi reprodusă.

Când se blochează feroneria?

Blocarea se produce în cazul în care materialele de fabricaţie sunt de proastă calitate sau asamblarea internă este defectuoasă. În cazul din urmă este recomandat să solicitaţi un specialist, deoarece mecanismele interne ale feroneriilor pot fi destul de complicate, iar în lipsa experienţei asamblarea lor corectă nu poate fi făcută.

Dacă se blochează, feroneria poate fi demontată sau trebuie spartă uşa?

În cazul uşilor de exterior, cu siguranţă va trebui spartă uşa. Este şi normal! Altfel oricine ar putea să o deschidă, demontând feroneria. De regulă feroneria pentru uşile exterioare prezintă mecanisme sofisticate, ce asigură protecţia împotriva spargerilor. În cazul uşilor de interior problema se rezolvă fără spargerea acestora.

 

Constantin Stefan
Constantin Stefan
Constantin Stefan
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă