In 1950, inginerii sovietici au construit un oraş „plutitor” în Marea Caspică, în zona Azerbaijanului. El reprezenta, de fapt, o reţea de platforme de petrol relaţionate prin sute de kilometri de drum.
Oraşul, care găzduia 5.000 de muncitori, le oferea acestora toate condiţiile necesare pentru a trăi acolo: apartamente, cinematograf, parc. Treptat, zona a început să se dezintegreze. Totuşi, oraşul sovieticilor a reuşit să devină sursă de inspiraţie pentru unul dintre filmele din seria James Bond, „The World Is Not Enough” (1999), scrie Der Spiegel.
Oraşul „plutitor” din film a fost construit într-un studio de filmare din Marea Britanie. El a avut, însă, drept model, un loc uimitor: Neft Dashlari.
Neft Dashlari este cunoscut mai ales pentru resursele sale bogate în petrol. Industria petrochimică din zonă a început să se dezvolte abia în 1870, după ce ruşii au cucerit Azerbaijanul. În anii ce au urmat, industriaşi precum Ludvig Nobel şi fraţii Rothschild au transformat capitala azeră, Baku, într-o versiune orientală a „bijuteriei” Mării Mediterane din Franţa , Nisa. În 1941, Azerbaijan, pe atunci parte a Uniunii Sovietice, producea 175 de milioane de barili de ţiţei pe an.
După al Doilea Război Mondial, inginerii sovietici au început să acorde mai multă atenţie recifului din zona Mării Caspice, arie pe care marinarii au denumit-o „Piatra Neagră”. În 1949, după primele teste de foraj, au dat de ţiţei la o adâncime de 1.100 de metri sub fundul mării. A fost construită, astfel, prima platformă de petrol offshore pe care l-au redenumit Neft Dashlari („Piatra de Petrol”) sau „Insula celor Şapte Vase”.
2.000 de platforme de foraj au fost răspândite într-un cerc de 30 de kilometri. S-au construit apoi poduri de legătură, blocurii de locuinţe de opt etaje pentu cei 5.000 de muncitori care ajungeau să stea săptămâni întregi pe Neft Dashlari.
În aceste condiţii, Neft Dashlari trebuia gândit ca un oraş adevărat. Prin urmare, ruşii au construit acolo o fabrică de băuturi, o bibliotecă, o brutărie, o spălătorie, un cinematograf, grădini şi un parc.
Insula a devenit o utopie stalinistă pentru clasa muncitoare. Timbrele sovietice din 1971 prezentau elementele ce compuneau peisajul Neft Dashlari: pe lângă instalaţiile de foraj, drumul făcut din poduri şerpuia spre marea albastră şi soarele roşu din orizont.
Căderea Uniunii Sovietice a dus şi la colapsul oraşului plutitor. Noi surse de ţiţei au fost descoperite în alte părţi, iar preţul petrolului a început să varieze.
De la 5.000 de muncitori s-a ajuns la doar 2.500, iar mare parte din instalaţii ori nu au mai putut fi folosite, ori nu s-a mai putut ajunge la ele pentru că podurile au căzut. Din cei 300 de kilometri de drum, doar 45 mai pot fi folosiţi. La tot acest peisaj posomorât se adaugă şi inundaţiile din ultimii ani, care au dus la scufundarea blocurilor de locuinţe până la al doilea etaj.
Un muncitor din Neft Dashlari încă poate câştiga 130 de dolari pe lună, de două ori mai mult decât cineva care lucrează la ţărm, dar platforma nu mai funcţionează la fel de eficient ca înainte: instalţiile sunt stricate, se produc scurgeri de petrol, iar construcţiile de oţel sunt deja un pericol pentru ambarcaţiuni.
Potrivit Der Spiegel, demontarea Neft Dashlari ar costa mai mult decât dacă platforma continua să funcţioneze la capacitatea de acum.
Pe de altă parte, pentru străini este destul de greu să ajungă în oraş pentru că Neft Dashlari continuă să fie un „secret” bine păzit, aşa cum era în perioada sovietică. De altfel, nici azi el nu poate fi găsit pe Google Maps.
Planuri pentru revitalizarea insulei există. S-a luat în considerare chiar propunerea de a transforma Neft Dashlari într-o staţiune tropicală de lux, dar planurile nu au devenit până acum realitate.
Experţii avertizează, însă, că depozitele de ţiţei din zonă nu vor mai ajunge decât pentru următorii 20 de ani. Tot ce va rămâne în urma acestui labirint maritim vor fi bucăţile de fier ruginit care vor ieşi din apă.
