Toate drumurile duc la marile capitale europene din Occident, însă există ţări cu o bogată tradiţie culturală care au ce să le ofere turiştilor dornici să-şi petreacă vacanţa într-un loc inedit.
Dacă vreţi să vă feriţi de hoardele de turişti şi să mergeţi pe cărările mai puţin bătute ale Europei, nu trebuie să vizitaţi, neapărat, Transnistria sau regiunile obscure din Ucraina. Pentru o vacanţă reuşită, Ţările Baltice pot fi cea mai bună alegere.
Estonia
Cel mai dezvoltat stat din punct de vedere economic dintre Ţările Baltice nu trebuie, în nici un caz, ocolit de către turişti. Deşi nu pare să se situeze pe axa turistică europeană, Estonia are ce să le ofere vizitatorilor, cărora le pune la dispoziţie oraşele aflate la malul mării, satele de modă veche şi pădurile încă neatinse de ambiţii antropice. În Estonia veţi descoperi castele magnifice, insule impecabile şi o capitală cosmopolită, dar cu o puternică aromă medievală.
În Parcul Naţional Lahemaa din nord-estul Estoniei veţi găsi păduri întunecate şi cărări de coastă. La sud de Tartu, care reprezintă un adevărat centru spiritual al cosmopoliţilor, se află orăşelul Otepaa, un loc incredibil de liniştit care domină împrejurimile şi care vă oferă posibilitatea de a schia, în timpul iernii, pe numeroasele pârtii din regiune. Conform Lonely Planet, pe ţărmurile vestice ale ţării veţi descoperi orăşele cochete, staţiuni pentru recreere şi ruine medievale.
Tallinn, Estonia
Capitala Estoniei este unul dintre cele mai încântătoare oraşe ale Europei. Farmecul medieval se îmbină perfect cu arhitectura modernă, iar străzile întortocheate şerpuiesc printre bisericile vechi din secolul al XIV-lea, printre restaurantele, cafenelele şi cluburile de noapte ascunse în zidurile de piatră. Oraşul Vechi face parte din Patrimoniul Mondial al UNESCO. Tallinn este un oraş care trăieşte intens chiar şi pe timpul nopţii. Iubitorii artei se pot delecta cu spectacolele de teatru, cu recitalurile de muzică clasică şi cu nenumăratele concerte pop, rock şi jazz. Dincolo de zidurile medievale, puteţi alege să vizitaţi Palatul Kadriorg al lui Petru cel Mare, o operă arhitecturală în stil baroc înconjurată de peisaje idilice.
Tartu, Estonia
Localnicii consideră Tartu ca fiind capitala spirituală a Estoniei şi vorbesc despre un spirit care s-a răspândit pe străzile din secolul 19, prin casele vechi, prin parcurile frumos amenajate şi pe ambele maluri ale râului. În plus, Tartu este principalul oraş universitar al ţării, iar studenţii reprezintă, aici, o cincime din numărul populaţiei. Asta înseamnă că în oraş există baruri mereu pline şi o viaţă de noapte chiar mai vibrantă decât în capitala ţării. Frumuseţea oraşului se datorează, poate, şi faptului că Tartu a scăpat de sovietizarea arhitecturii într-o mai mare măsură decât Tallinn.
Letonia
Dacă vreţi să cheltuiţi banii de vacanţă într-un mod inedit, puteţi alege să vă goliţi buzunarele în Letonia. Oricum, s-ar putea să vă întoarceţi acasă cu o parte din suma pe care aţi luat-o la voi atunci când aţi părăsit România, deoarece preţurile nu sunt nici pe departe cele din Barcelona, Roma sau Oslo. Departe de principalele rute turistice ale Europei, Letonia tinde să devină una dintre viitoarele destinaţii de top din Europa. Letonia de astăzi încearcă să se dezică de imaginea comunistă care a urmărit-o mai multe zeci de ani şi tinde să se transforme într-un loc enigmatic şi cu totul fascinant. Micul stat baltic reuşeşte, într-un mod reconfortant de nepretenţios, să-i mulţumească până şi pe cei mai cârcotaşi turişti care ajung acolo cu aşteptări minime şi părăsesc ţara copleşiţi de frumuseţile baltice. Departe de capitală, ritmul încetineşte.
Letonia este ţara satelor istorice care par îngheţate în timp, iar turiştii dornici de locuri încă neatinse se pot simţi aici „ca-n codru”. În timpul verii, pe malurile Mării Baltice se întunecă la miezul nopţii, iar la ora 4 dimineaţa este din nou lumină. Iarna, nopţile sunt lungi şi întunecate, aşa că viaţa de noapte tinde să aibă o amploare mai mult decât generoasă. Berăriile care se găsesc până şi în cele mai retrase sate din ţară sunt mereu pline pe timpul nopţii. Iar dacă iubiţi natura, vizitaţi Parcul Naţional Gauja din estul ţării: acolo veţi afla cum arată paradisul pădurilor de pini.
Riga, Letonia
Capitala Letoniei este renumită pentru viaţa de noapte şi este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai agitate oraşe din Europa de Est. Străzile pietruite şi arhitectura în stil Art-Nouveau fac parte din farmecul oraşului. Afacerile sunt în floare, iar infrastructura oraşului se schimbă continuu. UNESCO a avertizat Riga că şi-ar putea retrage susţinerea pentru Oraşul Vechi din cauza numărului mare de hoteluri de sticlă şi al centrelor de afaceri care au împânzit centrul oraşului, conform Lonely Planet. În Riga, letonii sunt minoritari (41,2% din populaţie), în timp ce ruşii reprezintă 43,7% din numărul locuitorilor. Cu toate acestea, în oraş pare să domine armonia etnică. Zona metropolitană a Rigăi are o populaţie de aproximativ un milion de oameni, ceea ce face din capitala Letoniei cel mai mare oraş din Ţările Baltice.
Lituania
Lituania a fost o ţară care a dispărut, cu intermitenţe, de pe hărţile lumii, până în urmă cu mai bine de 20 de ani, când şi-a redobândit independenţa faţă de URSS. În prezent, Lituania pare că vrea să se răzbune pentru istoria vitregă în care s-a agăţat de-a lungul ultimelor secole şi să-şi redobândească strălucirea care a caracterizat-o în timpul uniunii statale polono-lituaniene, atunci când ţara devenise un adevărat imperiu. În prezent, micul stat baltic este membru cu drepturi depline al Uniunii Europene şi al NATO. Rădăcinile pâgâne ale naţiunii s-au contopit într-un mod armonios cu religia ortodoxă şi cu fervoarea catolică, o moştenire poloneză care i-a diferenţiat pe lituanieni de celelalte ţări baltice. În Lituania, catolicii şi ortodocşii trăiesc într-o armonie deplină.
Vilnius, Lituania
Vilnius pare un oraş prea mic pentru a fi o capitală şi reprezintă polul contrastelor baltice. Aici veţi găsi curţi stranii ferite de soare, comunităţi artistice excentrice, o arhitectură fascinantă în stil baroc şi o afinitate deosebită a locuitorilor pentru tot ceea ce ţine de artă. Capitala Lituaniei îi seduce pe vizitatori cu un centru vechi incredibil de fermecător. Acesta este motivul pentru care UNESCO a inclus Oraşul Vechi în patrimoniul mondial şi l-a declarat cel mai mare oraş vechi construit în stil baroc din Europa. Deşi Vilnius reprezintă un adevărat centru cultural al regiunii baltice, aici se găsesc rămăşiţele şi dovezile unei istorii de multe ori tulburătoare. În capitala Lituaniei veţi putea vizita celulele închisorilor KGB, precum şi ghetoul în care au locuit evreii lituanieni înainte de Holocaust.
Cum călătorim
Cel mai simplu mod de a ajunge în Ţările Baltice este acela de a lua avionul din Bucureşti. Un bilet de avion, dus-întors, de la Bucureşti la Tallinn costă aproximativ 200 de euro, un bilet dus-întors de la Bucureşti la Riga costă aproximativ 230 de euro, iar un bilet dus-întors de la Bucureşti la Vilnius costă aproximativ 270 de euro în extrasezon. Cele trei capitale ale Ţărilor Baltice sunt legate între ele prin rute directe de tren sau de autobuz. Prin urmare, pentru a vizita atât Tallinn şi Riga, cât şi Vilnius, puteţi alege oricare dintre cele două variante.