Fotbalul este un spectacol absolut, cu o putere de seductie care atrage milioane de oameni pe stadioane si in fata televizoarelor. Sportul cu balonul rotund este si o afacere care controleaza o piata extrem de diversa, de dimensiuni imense. Criza in care se scufunda acum economiile lumii poate afecta si fotbalul, dar nu-l poate falimenta, tocmai datorita acestei imense piete. In plus, pentru suporteri fotbalul este o distractie pe bani putini, deoarece un privit la televizor are doar costuri colaterale, cum ar fi berea sau tigarile, iar stadioanele au si loje pentru oamenii cu bani, dar si peluze pentru ceilalti. Desi "retetele" meciurilor, adica incasarile din bilete, par insuficiente, fotbalul are abonati, drepturi de televizare si, la un anumit nivel de performanta, bani de la UEFA. Transferurile sunt o alta sursa de bani, asa cum s-a vazut la inceputul anului, cand Steaua a capatat sase milioane de euro pentru Radoi.
Sigur, sunt si costuri, iar veniturile jucatorilor depasesc visele multor oameni de afaceri. Cred totusi ca in Romania multe echipe romanesti nu au fost conduse ca o afacere. Ele depind prea mult de un singur om, de fapt, de banii si afacerile acestuia. Daca intamplator afacerile finantatorului merg rau, atunci intreaga echipa ramane fara bani, ceea ce nu e normal. Criza a lovit insa si cluburi europene de mare calibru. Cu aceasta ocazie observam insa ca, in ciuda unui actionar majoritar, care are probabil cea mai mare influenta, cluburile europene au in actionariat chiar si fonduri de investitii sau mari lanturi de retail. Actionarul majoritar al echipei Paris Saint Germaine este fondul de investitii american Colony Capital, care a cumparat pachetul de la grupul media Canal±. Ceea ce arata atat diversitatea actionariatului, cat si capacitatea acestuia de a injecta bani.
Nici unul dintre patronii fotbalului romanesc nu si-a pus serios problema de a ramane un actionar minoritar, cu un pachet de control, si de a lansa la bursa firma care gestioneaza echipa. Exemplele cele mai lamuritoare vin din tara-mama a fotbalului, Anglia, unde Manchester United si Arsenal, doua nume legendare de echipe de fotbal, sunt listate. S-ar putea argumenta ca nu este momentul sa lansezi pe o piata flasca o listare la bursa de valori. si totusi, potentialii actionari sunt fanii, iar suporterii britanici au aratat deja ca n-au devenit actionari pentru bani. Desi Manchester United a gasit, in aceasta lume a fotbalului, resurse financiare sa faca profit si sa dea dividende. Presupun insa ca, fie si in situatia in care s-ar gandi la o listare, multe cluburi romanesti ar intra intr-un cosmar financiar. Banii cei multi intra suvoi in cateva buzunare – la jucatori, antrenori sau manageri executivi –, restul sunt plati minore.
In urma cu cativa ani, un control al Garzii Financaire a constatat ca banii pe unele transferuri nu ajungeau direct in cuferele cluburilor. S-au asternut tacerea si praful peste controlul Fiscului. In teorie, fotbalul, cu lumea sa intens emotionala, cu transferurile sale spectaculoase ca pret, dar care pot fi si un esec, nu este o afacere slefuita pentru piata bursiera. Totusi, unii dintre suporterii britanici ai lui Arsenal n-au devenit actionari pentru ca se asteptau la dividende, ci pentru ca iubeau echipa. stiu cateva echipe romanesti care gasesc sustinere la milioane de oameni, din care o parte ar cumpara, fara sa clipeasca, titluri de valoare ale echipei favorite. Nici actionarii cu pachete de control in echipele mari nu intervin masiv in chestiunile legate strict de joc, nu indraznesc sa schimbe reguli, sa limiteze transferuri sau sa dicteze componenta echipelor. Ei se limiteaza doar la a gasi managerii care sa puna cap la cap afacerile care aduc bani fotbalului.
