11.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSpecialFotbal istoric la Cluj

Fotbal istoric la Cluj

Campioana ţării la fotbal feminin, Olimpia Cluj, va juca împotriva campioanei Europei, Olympique Lyonnaise, în şaisprezecimile Ligii Campionilor.

 

Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj va fi gazda, miercuri, unei premiere fotbalistice în România. Dacă o echipă de băieţi nu a reuşit niciodată să aducă, pentru un meci oficial, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, acest lucru l-a reuşit o formaţie de fete. Olimpia Cluj, o adevărată Barcelona a României în fotbalul feminin românesc, o va întâlni pe Olympique Lyonnaise, în partida tur din şaisprezecimile de finală ale Ligii Campionilor. Cu un buget mult mai mic decât chiar şi a unei echipe masculine de liga a doua, fetele pregătite de Mirel Albon au promis că vor lupta până la capăt contra unei formaţii cu un buget cât al unei echipe de top din fotbalul masculin românesc.

De asemenea, în lotul francez evoluează şi câteva jucătoare participante la Campionatul Mondial din această vară, astfel că va fi nevoie de un miracol miercuri, pentru ca româncele să facă deplasarea în Franţa săptămâna viitoare cu gândul la calificare. „Noi ne bucurăm că avem ocazia să jucăm un meci de prestigiu. Este un adversar greu, dar în acelaşi timp putem să arătăm tuturor că fetele noastre joacă fotbal. Totuşi, eu nu cred că diferenţa pe teren va fi atât de mare cum este pe hârtie. Vom face totul pentru un rezultat pozitiv, iar acest lucru sperăm să-l vedem pe teren”, a declarat preşedintele Olimpiei, Radu Munteanu. Lotul clujencelor a fost decimat săptămâna trecută, atunci când şapte jucătoare au fost convocate la lotul naţional. Acestea s-au întors abia vineri, iar sâmbătă dimineaţă au câştigat cu 7-1 meciul de campionat contra rivalei locale, CFF Clujana.

Doar la o tribună se vând bilete

„Există o oarecare stare de oboseală după acţiunea de la lotul naţional, dar gândul că joci un meci contra campioanei Europei te poate recupera atât fizic, cât şi psihic. De asemenea, vârsta este un avantaj pentru fetele noastre şi cred că ele vor fi pregătite foarte bine fizic şi tactic la ora meciului şi cu siguranţă vor încerca să se autodepăşească”, a mai spus oficialul campioanei României.

Clujencele speră să profite şi de avantajul terenului propriu, iar pentru a avea cât mai mulţi susţinători în tribune oficialii Olimpiei au pus un preţ modic la bilete, de doar 5 lei, însă acestea se vor vinde doar la tribuna a doua.

„Este pentru prima dată când o echipă din România ajunge în această fază a competiţiei, şaisprezecimi de finală şi, totodată, e prima dată când cea mai bună echipă din Europa vine în România pentru un meci oficial. Va fi o partidă grea mai ales din cauza experienţei mult mai mari a echipei fran­ceze, dar sperăm să mai recu­perăm din acest handicap prin ambiţia foarte mare pe care o vor avea fetele noastre”, a declarat şi preşedintele executiv al ardelencelor, Alin Cioban.

Olimpia Cluj a ajuns în şaispre­zecimile de finală ale Ligii Campionilor după ce a terminat pe primul loc grupa de calificare de la Sarajevo, partide disputate în luna august. Spre deosebire de competiţia mas­culi­nă, la feminin, echipele joacă în sistem eliminatoriu, iar finala competiţiei va avea loc cu o săptămână înainte de cea a băieţilor, pe acelaşi stadion, în acest caz Allianz Arena din Munchen. Meciul Olimpia Cluj-Olympique Lyon va începe la ora 16.30 şi va fi transmis de către TVR 2, iar învingătoarea din această dublă manşă va întâlni în optimile de finală câştigătoarea dintre Apollon Limassol şi Sparta Praga.

Probleme financiare

Capitolul financiar este unul la care Olimpia nu stă deloc foarte bine. ­Fondurile sunt aproape inexistente, iar vicepreşedintele Eugen Cocan a lansat chiar ipoteza ca ardelencele să nu aibă bani pentru returul din Franţa, de săptămâna viitoare. „Am încercat la toată lumea din Cluj, dar am primit numai promisiuni. La acest capitol toată lumea a fost generoasă. Sperăm să facem un meci bun cu Olympique şi să atragem atenţia asupra echipei noastre”, a declarat preşedintele Olimpiei, Radu Munteanu.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Fonduri masive pentru transportul public și 23 de locomotive noi

Guvernul anunță investiții în locomotive electrice și în infrastructura feroviară Ploiești-Focșani La începutul ședinței de Guvern, premierul Ciolacu a anunțat alocări de 1,2 miliarde de...

Horoscop 8 noiembrie 2024. Fecioarele, moment ideal pentru a se concentra pe detalii

Horoscop 8 noiembrie 2024. Astrele preconizează un final de săptămână bun pentru majoritatea zodiilor. Haide să vezi ce te așteaptă. Horoscop 8 noiembrie 2024 BerbecAstăzi, Luna...
00:03:21

VIDEO. Ministrul de Externe al Franței: „Doar forța nu poate garanta securitatea Israelului”

"A venit timpul să aducem o nouă speranță în această regiune, după mai bine de un an de groază, iar utilizarea forței trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă