11.5 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialFostul ministru de Interne, Cristian David, plasat sub control judiciar

Fostul ministru de Interne, Cristian David, plasat sub control judiciar

Fostul ministru de Interne Cristian David, acuzat că a luat mită 500.000 de euro, va fi cercetat sub control judiciar, a decis, vineri, instanţa supremă.

Cristian David luase mită pentru a interveni la prefectul de Buzău în favoarea unei persoane care revendica un teren, informează Mediafax.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins contestaţia procurorilor DNA împotriva deciziei unei alt complet de la aceeaşi instanţa, prin care s-a stabilit schimbarea arestului la domicliu cu masura controlului judiciar.

Fostul ministru a fost arestat preventiv între 22 ianuarie şi 20 martie în dosarul în care este acuzat că a primit 500.000 de euro pentru a interveni la prefectul de atunci al judeţului Buzău, Cristinel Bîgiu. Acesta este, în prezent, preşedinte suspendat al Consiliului Judeţean Buzău.

Intervenția lui David urmărea stabilirea dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu, de către Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Procurorii au arătat că, în acest caz, mandatarul Adrian Mladin, care acţiona pentru Cecilia Viorica Ştirbulescu în scopul revendicării terenului de 15 hectare, ar fi apelat la Valeriu Roger Niţescu, directorul de cabinet al lui Cristian David pe vremea când acesta era ministru de Interne. Nițescu urma să-l pună în legătură cu prefectul Cristinel Bîgiu, în condiţiile în care dosarul de revendicare era tergiversat.

Niţescu i-ar fi spus atunci lui Mladin că nu îl cunoaşte pe prefect, dar că ar putea să intervină Cristian David la Bîgiu.

"Ulterior, având confirmarea dată de Niţescu Valeriu Roger cu privire la intervenţia ministrului internelor şi reformei administrative, numitul Mladin Adrian s-a prezentat la Instituţia Prefectului judeţul Buzău, unde a luat legătura cu Bîgiu Marian Cristinel, prezentându-i acestuia situaţia dosarului de revendicare. La data de 18.09.2007, în timp foarte scurt după realizarea intervenţiei, Comisia Judeţeană Buzău pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a emis titlul de proprietate pe numele persoanelor pentru care mandatarul a acţionat", arată procurorii.

Niţescu ar fi cerut şi primit 1,1 milioane de euro de la Mladin, spunându-i acestuia că ministrul Cristian David a pretins 500.000 de euro pentru a interveni la prefect.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...

Avem 40.000 de joburi neocupate și 451.000 de șomeri

Piața muncii va fi afectată de îmbătrânirea populației, ponderea celor activi, de peste 65 de ani, va depăși 30% în 2035 Numărul locurilor de muncă...

Adrian Veștea a demisionat de la Ministerul Dezvoltării, pentru a prelua conducerea Consiliului Județean Brașov

Demisia sa a fost anunțată printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, a anunțat marți, 19 noiembrie, că demisionează din funcția guvernamentală,...
Ultima oră
Pe aceeași temă