22.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialFostul ministru al Apărării, transportat de urgență la spital

Fostul ministru al Apărării, transportat de urgență la spital

Fostul ministru al Apărării, generalul Niculae Spiroiu, a fost preluat de o ambulanță, marți, și dus la Spitalul Militar din Capitală după ce i s-a făcut rău și s-a prăbușit în timpul unei ceremonii organizate la Colegiul Național de Apărare, relatează Mediafax.

„Era la început ceremonia de înmânare a diplomelor absolvenților. Domnul general, care fusese și lector la cursuri, saluta persoanele prezente și, la un moment dat, s-a prăbușit pe masă. Oamenii au sărit, l-au luat, l-au întins pe podea, au alertat ambulanța, a venit ambulanța, care i-a acordat primul ajutor și a fost transportat la spital. Ceremonia a fost suspendată”, a declarat, la B1 TV, avocatul Daniel Fenechiu, prezent la ceremonie.

Managerul Serviciului de Ambulanță București-Ilfov, Alis Grasu, a declarat că Niculae Spiroiu a fost preluat de un echipaj și dus la Spitalul Militar, după ce i s-a făcut rău la evenimentul la care participa.

Ea a precizat că acesta a suferit o sincopă, respectiv o ușoară modificare de ritm cardiac, cu pierderea temporară a conștienței, însă și-a revenit foarte repede.

Generalul Niculae Spiroiu a fost ministru al Apărării Naţionale în perioada 1991-1994.

Cele mai citite

Mircea Lucescu a anunțat lotul preliminar pentru meciurile cu Cipru și Kosovo!

Selecționerul Mircea Lucescu a publicat lista preliminară de jucători care ar putea fi convocați pentru meciurile cu Cipru și Lituania din Liga Națiunilor, iar...

Indicele ROBOR la 3 și 6 luni stagnează, în timp ce BNR avertizează asupra riscurilor fiscale

Indicele ROBOR la 3 luni, utilizat pentru calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a rămas neschimbat la 5,55%, anunță Banca Națională a României...

Directiva europeană privind industria textilă: Pașaport digital și materii recuperabile obligatorii, din 2025

Începând cu 1 ianuarie 2025, toate produsele din sectorul textilelor, confecțiilor și pielăriei vor fi obligate să aibă un pașaport digital, conform unei directive...
Ultima oră
Pe aceeași temă