CLUJ. Primul monument al rezistentei anticomuniste din Transilvania va fi inaugurat la Cluj de catre presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Constantin Ticu Dumitrescu. Monumentul, cunoscut in Cluj si sub numele de „Cubul”, a fost in centrul unor imense scandaluri. Ridicarea sa in piata Operei Maghiare a fost un puternic motiv de controversa. Consilierii locali ai UDMR au sustinut ca fostul primar PRM Gheorghe Funar ar fi incurajat demersul presedintelui Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Cluj, Traian Neamtu, ca sa ii sicaneze pe maghiari. Exista si arhitecti care contesta valoarea artistica a monumentului. Traian Neamtu afirma insa ca dincolo de aceste dispute, ramane valoarea simbolica, cea a triumfului moral al fostilor detinuti asupra tortionarilor lor. Fostii detinuti politici din Cluj au reusit sa amenajeze si un muzeu in sediul actual al Palatului Copiilor, in care pentru o vreme a functionat Securitatea Cluj. Beciul Palatului fusese transformat in temnita, iar acolo au fost executati o serie de opozanti ai regimului comunist. Fostii detinuti politici din toata tara care se vor reuni la Cluj vor merge apoi la Gherla, unde vor vizita Penitenciarul, iar apoi se vor ruga pentru sufletele victimelor comunismului la fosta caramidarie a orasului, unde in gropile comune zac osemintele catorva sute de fosti detinuti care au murit la Gherla.