0.6 C
București
duminică, 17 noiembrie 2024
AcasăSpecialFosta șefă ISC, Irina Jianu, a fost încarcerată vineri seara

Fosta șefă ISC, Irina Jianu, a fost încarcerată vineri seara

Fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Jianu, condamnată, vineri, de instanţa supremă la cinci luni de închisoare în dosarul lui Miron Mitrea, a fost escortată de poliţişti la Bacău şi încarcerată în penitenciarul din localitate, unde îşi are domiciliul, informează Mediafax.

Citește și: UPDATE. Miron Mitrea s-a predat la IPJ Constanța. Va fi închis la Poarta Albă

Irina Jianu a fost prezentă, vineri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la ultimul termen al procesului în care a fost judecată alături de Miron Mitrea. A fost acuzată că i-a dat mită de 520.000 de lei fostului ministru, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, pentru a fi menţinută în funcţiile de inspector-şef adjunct şi, ulterior, inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Nu este prima dată când Jianu este încarcerată la Penitenciarul Bacău. Tot aici a ispăşit şi pedepsele cu închisoarea pe care le-a primit anterior în dosarele lui Adrian Năstase „Trofeul calităţii" şi „Zambaccian", în perioada iunie 2012 – ianuarie 2015, când a fost eliberată condiţionat.

Irina Jianu a fost condamnată la şase ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii" şi la patru ani în cazul „Zambaccian".

De asemenea, a primit un spor de 9 luni, din care a ispăşit doi ani şi jumătate, înainte de a fi eliberată condiţionat de Tribunalul Bacău.

Miron Mitrea a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. El s-a predat, vineri după-amiază, la Poliţia Constanţa, în condiţiile în care în 9 februarie el şi-a schimbat domiciliul în acest judeţ, în care soţia sa, Manuela Mitrea, a fost aleasă deputat.

Citește și: Ce a dus la condamnarea definitivă a lui Mitrea

Iniţial, instanţa a trimis mandatul de executare a pedepsei, în mod greşit, la Poliţia Capitalei, pentru că, potrivit unor surse din Poliţie, mutarea lui Mitrea în judeţul Constanţa nu ar fi fost operată şi în baza de date informatizată.

Miron Mitrea a fost încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Cele mai citite

Infotrafic: Avertisment de ceață densă în 14 județe ale țării

ANM a emis mai multe coduri galbene de ceață densă, ghețuș și chiciură Centrul Infotrafic a transmis, printr-un comunicat, că „Se circulă în condiţii de...

Xi Jinping: China este „gata să lucreze” cu Trump

Liderul chinez Xi Jinping s-a întâlnit cu președintele Joe Biden, o ultimă întrevedere înainte ca administrația Trump să preia conducerea Liderul chinez Xi Jinping a...

Hezbollah a lovit o sinagogă din orașul israelian Haifa

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că o sinagogă a fost lovită de o salvă "semnificativă" de rachete lansate de mişcarea islamistă libaneză Hezbollah asupra...
Ultima oră
Pe aceeași temă