Un fost secretar de stat la Oficiul pentru Relaţii Interetnice din Ministerul Informaţiilor Publice şi un fost consilier juridic din Ministerul Justiţiei au fost trimişi în judecată într-un dosar legat de restituirea unui imobil din Sfântu Gheorghe către Eparhia Reformată din Ardeal, potrivit Mediafax.
Procurorii DNA Braşov i-au trimis în judecată pe Attila – Gabor Marko, fost subsecretar de stat la Oficiul Regional pentru Relaţii Interetnice din cadrul Ministerului Informaţiilor Publice, Tamas Marosan, reprezentantul Eparhiei Reformate din Ardeal şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave, informează, marţi, DNA.
Procurorii au stabilit că, în 2002, cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au foat ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999.
Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o Notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi în prezent include două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.
Această retrocedare a fost posibilă cu încălcarea atribuţiilor celor trei inculpaţi în cadrul comisiei, având competenţe în privinţa examinării legalităţii cererilor de restituire, de analizare a documentelor depuse în susţinerea cererilor şi de adoptare a deciziilor în concordanţă cu aceste documente, susţin procurorii.
De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a efectuat în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a cărţii funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente ce fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.
Prin aceste fapte, acuzaţii au prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 euro reprezentând valoarea imobilului.
Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe nu s-a constituit parte civilă în dosar.
Pentru recuperarea pagubei, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând celor trei inculpaţi.
Dosarul a fost trimis instanţei Judecătoriei Sfântu Gheorghe.