Reclamele detin recordul la formulari ilogice, un exemplu de acest gen este reclama
la Perwool, care reprezinta un dialog intre un barbat si o femeie. Barbatul se adreseaza femeii: "Cunosti fata de acolo cu rochia aceea noua, roz?".
Femeia ii raspunde: "Da, dar rochia nu e noua". Barbatul insista: "Ii vine ca o manusa, trebuie sa fie noua!". De unde si pana unde o rochie care se muleaza pe trup trebuie sa fie neaparat noua?
Culoarea este aceea care poate indica vechimea unui lucru – daca este mai stearsa, se poate deduce ca este decolorata din cauza vechimii. Si conversatia este fortata si ilogica. Chiar daca o cunostea pe fata, acest lucru nu o indreptatea sa stie daca rochia era sau nu noua si, cu atat mai putin, ca o spala cu Perwool.
Verosimil ar fi fost daca dialogul ar fi fost purtat intre doua prietene, care intalnindu-se intamplator, una dintre ele purtand o rochie roz este intrebata de cealalta: "Ce-ai facut draga cu rochia asta, pe care o stiu de cel putin un an si arata de parca ai fi pus-o pentru prima data?". Si atunci ar fi fost logic sa-i raspunda ca o spala numai cu Perwool.