-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSpecialCe a dus la condamnarea definitivă a lui Mitrea

Ce a dus la condamnarea definitivă a lui Mitrea

Condamnarea definitivă la doi ani de închisoare a lui Miron Mitrea fost decisă după doi ani şi trei luni în care dosarul fostului senator s-a aflat pe masa judecătorilor şi după ce rechizitoriul procurorilor a trebuit refăcut, informeză Mediafax.

Citește și: UPDATE. Miron Mitrea s-a predat la IPJ Constanța. Va fi închis la Poarta Albă

Luarea unei mite de 520.000 de lei, sub forma unor lucrări executate la casa mamei sale, mită dată de Irina Jianu pentru a fi menţinută în funcţiile de inspector-şef adjunct şi, ulterior, inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, este motivul pentru care Miron Mitrea îşi va petrece următorii doi ani în spatele gratiilor.

Problemele lui Miron Mitrea cu legea au început în septembrie 2007, atunci când procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au cerut preşedintelui României să încuviinţeze urmărirea penală faţă de fostul ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

În ianuarie 2008, preşedintele Traian Băsescu a dat aviz pozitiv pentru începerea urmăririi penale a lui Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada decembrie 2000 – iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada iunie 2003 – decembrie 2004.

Ulterior, în aprilie 2008, procurorii anticorupţie au cerut Camerei Deputaţilor încuviinţarea urmăririi penale faţă de Miron Mitrea. Răspunsul colegilor parlamentari a venit în august 2008, atunci când deputaţii au respins solicitarea DNA. Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.

În aceste condiţii, procurorii anticorupţie au putut să îl trimită în judecată pe Miron Mitrea, chiar dacă ulterior acesta a obţinut un mandat de senator, între anii 2008 și 2012 şi un nou mandat de deputat, între anii 2012 și 2016.

În martie 2009, pe masa judecătorilor de la instanţa supremă ajungea dosarul fostului ministru, acuzaţiile fiind acelea de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Alături de Miron Mitrea erau trimişi în judecată şi fostul inspector-şef adjunct al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), Irina Paula Jianu, precum şi fostul arhitect şef în cadrul Primăriei Voluntari, Nicolae Popescu.

La sfârşitul lunii ianuarie 2011 un complet de trei judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis restituirea cazului la Direcţia Naţională Anticorupţie. Judecătorii au apreciat că sunt anumite vicii de procedură, precum lipsa avizului Senatului de punere sub acuzare a politicianului.

După mai bine de un an de la restituirea dosarului la parchet, în aprilie 2012, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl anunţau pe deputatul PSD că încep din nou urmărirea penală împotriva lui.

După încă un an şi jumătate, în octombrie 2013, procurorii anticorupţie îl trimit din nou în judecată pe fostul ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.

La finalul a 25 de termene de judecată, derulate între 15 noiembrie 2013 şi 15 octombrie 2015, un complet format din judecătorii Corina Jîjîie, Lavinia Lefterache şi Lucia Rog au decis, în primă instanţă, condamnarea fostului parlamentar la doi ani de închisoare cu executare.

Fostul ministru, dar şi procurorii anticorupţie au contestat sentinţa.

Magistraţii completului de cinci judecători de la instanţa supremă la care a ajuns dosarul în faza de apel au avut nevoie de doar o lună şi trei termene pentru a stabili sentinţa definitivă în cazul lui Miron Mitrea. Astfel, completul condus de Ionuţ Matei şi format din judecătorii Rodica Cosma, Mariana Ghena, Mădălina Alexandrescu şi Ştefan Piscol a decis, vineri, condamnarea la doi ani de închisoare cu executare pentru fostul ministru, fiind găsit vinovat de luare de mită, achitândul pentru instigare la fals. Instanţa a mai dispus încetarea procesului penal împotriva lui Mitrea pentru uz de fals.

Pe tot parcursul procesului, Miron Mitrea şi-a susţinut nevinovăţia, iar cu puţin timp înainte de soluţionarea definitivă a cazului său, respectiv la începutul lui februarie, a demisionat din Parlament. El a refuzat să declare care sunt motivele retragerii sale din politică, susţinând că nu vrea să facă "spectacol".

Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă