Un grup de persoane care au fost surprinse de poliţişti în momentul în care încercau să sustragă combustibil au fost somate de poliţişti, un tânăr fiind rănit.
Poliţiştii constănţeni au tras 11 focuri de armă, în noaptea de luni spre marţi, în apropierea staţiei CFR Mircea Vodă, pentru prinderea mai multor hoţi de motorină din vagoanele cisternă ale unui tren marfar, iar unul dintre suspecţi a fost rănit prin împuşcare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, Gelu Manolescu, a declarat marţi, pentru AGERPRES, că victima, în vârstă de 17 ani, din localitatea Saligny, a fost împuşcată în coapsa dreaptă şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, fiind în afara oricărui pericol. Potrivit reprezentantului IPJ, în jurul orei 22.40, doi poliţişti de la Transporturi aflaţi în misiune au depistat şase-şapte persoane care furau motorină dintr-un tren marfar, în timp ce acesta avea restricţie de viteză pentru că urma să intre în staţia CFR Mircea Vodă. Trenul fusese încărcat cu motorină la Compania Oil Terminal şi se îndrepta către Oradea.
„Poliţiştii au efectuat somaţiile legale, dar hoţii nu s-au supus acestora, poliţiştii trăgând 11 focuri cu armamentul din dotare. Cinci focuri au fost trase în plan vertical, iar şase către grupul de persoane, fiind împuşcat un tânăr. Celelalte persoane au reuşit să fugă”, a afirmat Gelu Manolescu.
El a menţionat că în zona căii ferate au fost găsite mai multe bidoane din plastic care erau pline cu circa şase tone de motorină furată din vagoanele cisternă, precum şi instalaţii artizanale de sustragere a produsului petrolier. Ancheta în acest caz este în derulare pentru a fi identificate toate persoanele care au participat la furtul de motorină.