5.9 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăSpecialFMI ne consulta cu stetoscopul

FMI ne consulta cu stetoscopul

In iuresul crizei financiare internationale, ceea ce se petrece in economia romaneasca nu are forta de a schimba in bine sau in rau perspectiva globala.
Retinem insa atentia pietelor financiare daca in aceeasi fraza alaturam vreo problema a economiei noastre de numele Fondului Monetar International (FMI). Nu suntem o exceptie, aproape toate tarile despre care s-ar presupune ca vor cere ajutorul Fondului sunt considerate zone fierbinti si fac fata unor iesiri masive de capitaluri. Cand asupra Irlandei s-a abatut banuiala ca ar fi in situatia de a cere ajutorul FMI, instantaneu s-au prabusit emisiunile sale de obligatiuni si, mai rau, a cazut chiar euro sub apasarea problemelor uneia dintre tarile care folosesc moneda europeana. Iata de ce premierul irlandez Brian Cowen s-a ocupat vreme de cateva zile sa dezminta stirea despre un posibil acord cu Fondul.

 

Irlanda are probleme, anticiparile indica recesiune, insa nu vrea sa apeleze la ceea ce Cowen numea "o tactica extrema". Adica refuza mana inflexibila a Fondului, care ingheata salarii, mareste biruri si tine, in general, inchisa punga bugetului.
Nici Romania nu vrea sa auda de tratamentul dur al FMI, deoarece mai ales partea social-democrata a guvernarii are amintiri aproape dureroase despre conditionarile Fondului. Social-democratii au experimentat in priza directa tratamentul Fondului de monitorizare a salariilor din companiile statului, presiunile pentru marirea taxei pe valoarea adaugata si insistentele pentru inchiderea afacerilor nerentabile ale aceluiasi stat. Autoritatile de la Bucuresti nu prea vor sa stea cu arbitrii FMI la masa in acest an electoral, poate si pentru ca, in masura posibilitatilor, vor sa dea totusi micute pomeni electorale care nu vor fi pe masura anului trecut, dar vor depasi asteptarile unei populatii deja speriate de criza.

 

Asa s-a nascut obsesia ca n-am avea nevoie de Fond, desi era clar ca nevoia de bani a tarii nu va fi acoperita fara stampila acestuia. Specialistii nostri ar fi trebuit sa stie ca, potrivit unei reglementari a Consiliului Europei scrise in 2002, pentru a avea acces la bani, Romania trebuia mai intai sa ceara finantare de la Comisia Europeana, care, asa cum a procedat in cazul Ungariei, impune apoi existenta unui aranjament financiar cu FMI. Intr-un pas ulterior, atat Comisia Europeana, cat si FMI conditioneaza finantarea de politici economice prudente. Potrivit ultimului calcul al analistilor de la Raiffeisen Bank, Romania ar putea fi nevoita sa acopere in acest an un gol de finantare estimat intre 8 si 17,2 miliarde euro, in functie de evolutia economiei.

Dupa trei luni in care autoritatile au negat orice apel la FMI, a venit vremea ca o delegatie sa inceapa tratativele pentru bani. Cu aceasta ocazie s-a putut remarca mana sigura a bancii centrale, care stie ce vrea, cat vrea si in ce conditii. Banca centrala a lasat sa se inteleaga ca intr-un an dificil, in care prabusirea cererii nu poate duce decat la ieftinirea produselor, nu mai este hipnotizata de inflatie, ci priveste lucid spre leu, pe care il ajuta sa se stabilizeze. Vestea ca Romania va lucra cu FMI, in termenii nevoilor ei, a indicat pietelor financiare atat faptul ca tara isi va plati facturile externe, cat si posibilitatea unui leu stabil. Analistii au reanalizat rapid perspectivele leului, care, in opinia lor, se va opri din cadere. Chiar si unul dintre analistii care au aratat cea mai prudenta atitudine, Nicolae Chidesciuc, si-a nuantat estimarea privind evolutia leului, pe care il vede mai stabil. Iata cum vizita la doctorul economiilor in colaps, desi a presupus doar o ascultare cu stetoscopul, si nu un tratament de soc, a avut efectul unui calmant pentru pietele financiare. Temporar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă