11.9 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialFMI: Bancile-mama s-au angajat sa nu retraga capital

FMI: Bancile-mama s-au angajat sa nu retraga capital

FMI a obtinut acorduri scrise de la toate cele noua banci-mama ale principalelor institutii de credit din Romania, prezente joi la discutiile de la Viena, care s-au angajat sa nu retraga capital si garanteaza participarea cu capital suplimentar pentru sustinerea subsidiarelor locale, conform Mediafax.

"Suntem constienti ca este in interesul nostru colectiv si in interesul Romaniei sa subscriem la angajamente coordonate de a mentine in intregime expunerea pe piata romaneasca", se arata intr-o declaratie comuna a celor noua grupuri financiare publicata de FMI.

Anterior, surse de la Viena, unde au avut loc discutiile, au declarat pentru MEDIAFAX ca FMI a obtinut acordul scris de la opt banci-mama ale principalelor institutii de credit din Romania, din cele noua prezente la discutii, intalnirea fiind intrerupta in asteptarea reprezentantului celei de-a noua banci.

Oficialii bancilor-mama din cele patru state de origine (Austria, Italia, Franta si Grecia) s-au angajat sa participe la programul de relansare economica a Romaniei, conform acordului de sprijin multilateral extern anuntat miercuri, si sa furnizeze capital subsidiarelor locale, acolo unde va fi nevoie.

La intalnirea de la Viena au participat, alaturi de oficiali FMI, CE, BM, BERD si BEI, presedintii Erste Group, Volksbank, Raiffeisen International, Societe Generale, UniCredit, EFG Eurobank, National Bank of Greece, Alpha Bank, Piraeus si prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu.

Bancile se angajeaza sa sustina subsidiarele din Romania

Bancile internationale se angajeaza sa sustina subsidiarele din Romania, pentru a "confirma ca situatia financiara buna a acestor institutii afiliate va fi conservata in perioada de turbulente de piata si incetinire economica, pentru a demonstra angajamentul nostru pe termen lung in dezvoltarea economiei romanesti si pentru a ne semnala disponibilitatea de a contribui la eforturile comunitatii internationale de a implementa un raspuns comprehensiv si bine coordonat la criza", se mai arata in document.

"Am luat la cunostinta ca subsidiarele noastre din Romania vor trebui sa-si ajusteze operatiunile conform cu conditiile economice dificile. Un necesar de capital suplimentar nu poate fi exclus, si vom furniza acest capital acolo unde va fi necesar. Suntem pregatiti sa facem aceste angajamente, in cadrul programelor multilaterale de sprijin, in termeni bilaterali cu BNR, si cu implicarea autoritatilor de supraveghere din tarile noastre de provenienta, conform cadrelor legislative europene si nationale", se mai arata in comunicat.

Cele noua banci saluta acordul de finantare externa convenit de Romania cu reprezentattii FMI si considera ca acesta va asigura consolidarea stabilitatii financiare si macroeconomice in Romania.

Romania a convenit asupra unui acord stand-by pe doi ani cu Fondul Monetar International (FMI) pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finantare externa, de la Fond, Uniunea Europeana, BM si BERD urmand sa ajunga la 19,95 miliarde euro.

Programul de ajutor extern urmeaza sa fie discutat de Consiliul Executiv al FMI de la Washington in urmatoarele saptamani, iar prima transa a finantarii, de cinci miliarde euro, va fi disponibila imediat dupa aprobare.

Mai multe informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite

Papa Francisc a anunțat cum dorește să fie înmormântarea sa

Papa Francisc, cunoscut pentru modestia sa și renunțarea la multe dintre tradițiile fastuoase ale Bisericii Catolice, a anunțat că dorește o înmormântare simplă, într-un...

Ministrul Economiei: Brandurile românești trebuie aduse din nou în actualitate

Demnitarul a vizitat standurile celor peste 90 de expozanți, aflați la Târgul IMM de la Sinaia Ministrul Economiei a participat la deschiderea oficială a Târgului...

Scandal major la FIFA! Plângeri, reguli încălcate și controverse legate de Mondialul Cluburilor 2025

FIFA se confruntă cu acuzații grave de încălcare a propriilor reguli, iar clubul costarican Alajuelense amenință cu apeluri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS). Mondialul...
Ultima oră
Pe aceeași temă