6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialFlorian Walter, urmărit penal

Florian Walter, urmărit penal

Fostul finanţator al Universităţii Cluj este acuzat de delapidare în cazul celor 15 jucători transferaţi de la „şepcile roşii” către Petrolul Ploieşti

 

Dosarul Transferurilor 2 prinde tot mai mult contur. La aproximativ două săptămâni de la descinderea procurorilor DIICOT la birourile cluburilor Universitatea Cluj şi Petrolul Ploieşti, au apărut şi numele persoanelor care vor fi urmărite penal pentru delapidare. Dintre ele, cel mai important este chiar cel al fostului finanţator de la „U” Cluj, Florian Walter, acum la Petrolul Ploieşti, care a plecat de la Cluj în această vară cu tot cu 15 jucători după el, pe care i-a adus la gruparea „lupilor galbeni”.

Surpriza Dan Capră

Alături de Walter, potrivit ucluj.ro, vor fi cercetaţi şi Ioan Mărginean, cel căruia i-au fost cedate acţiunile la Universitatea Cluj, dar şi Dan Capră, acţionar la clubul prahovean, persoana care i-a deschis, practic, drumul lui Walter către Petrolul. Cei trei sunt acuzaţi că au prejudiciat cu peste două milioane de euro atât statul român, cât şi Universitatea Cluj, în condiţiile în care clubul universitar nu s-a ales cu nici un ban după transferul celor 15 jucători. De altfel, Florian Walter a fost audiat săptămâna trecută de către procurorii DIICOT Cluj, care i-au prezentat acuzaţiile, după care a fost lăsat să plece acasă. Fostul finanţator al Universităţii nu a putut fi contactat până la închiderea ediţiei.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

FRF acuză Federația de Fotbal din Kosovo de premeditare. Sloganul „Kosovo este Serbia” nu e rasist

Federaţia Română de Fotbal susţine, într-un comunicat de presă remis în urma incidentelor de la meciul din Liga Naţiunilor România - Kosovo de pe...

Zelenski declară că războiul cu Rusia se va încheia mai repede sub administrația Donald Trump

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că „războiul se va încheia mai devreme” sub preşedinţia lui Donald Trump, lăudând ultimele sale contacte cu...

Luare de ostatici într-un restaurant de lângă Paris

Un bărbat înarmat cu un cuțit a luat sâmbătă ostatici mai mulți angajați în restaurantul tatălui său de la periferia Parisului. Un dispozitiv de...
Ultima oră
Pe aceeași temă