Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au destructurat o reţea de muşamalizări de dosare penale, de recuperări de bunuri aflate sub sechestru şi de cumpărări de cetăţenie română în mediul arab din ţara noastră.
Procurorii anticorupţiei i-au reţinut pe MAHMOUD ZINO, cetăţean sirian, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă dintre care una cu circumstanţe agravante; pe KHALED OSMAN, cetăţean sirian, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă cu circumstanţe agravante şi pe IOSIF ROBERT-MARIUS, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă cu circumstanţe agravante
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 11- 21 martie 2013, inculpaţii Mahmoud Zino, Iosif Robert-Marius şi Khaled Osman au pretins unui denunţător, cetăţean sirian, suma totală de 30.000 euro, lăsând să se înţeleagă că vor interveni, fie pe lângă organe de anchetă, fie pe lângă funcţionari publici, în beneficiul denunţătorului şi al unui apropiat al său.
20.000 de euro închiderea unui dosar penal, 10.000 de euro pentru obţinerea cetăteniei romane
Concret, cei trei inculpaţi au pretins 20.000 de euro, lăsând să se înţeleagă că primii doi vor interveni pe lângă organele de anchetă competente, astfel încât, un apropiat a denunţătorului să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal în care acesta era cercetat pentru evaziune fiscală.
Suma de 10.000 de euro a fost pretinsă de aceeaşi inculpaţi, lăsând să se înţeleagă că Mahmoud Zino va interveni pe lângă unii funcţionari publici, astfel încât denunţătorul să obţină cetăţenia română, în condiţiile în care o cerere similară îi fusese respinsă la începutul anului 2013.
În zilele de 18 martie şi 21 martie 2013, inculpaţii Mahmoud Zino şi Khaled Osman au primit pentru sine şi pentru ceilalţi coinculpaţi, de la denunţător, sumele de 10.000 de euro, respectiv 5.000 euro, din banii pretinşi, în schimbul intervenţiei pe lângă organele de anchetă.
La data de 27 martie, inculpatul Khaled Osman a primit suma de 15.000 euro de la denunţător, ca diferenţă rămasă din totalul de 30.000 euro pretins de cei trei inculpaţi, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
500.000 de euro scoaterea unor bunuri de sub sechestru si salvarea de acuzaţia de evaziune fiscală
Într-un demers separat, în luna iulie 2012, inculpatul Mahmoud Zino, a pretins aceluiaşi denunţător, prin intermediar, suma de 100.000 de euro, pretindere majorată ulterior la 500.000 euro, susţinând că va interveni la organele de urmărire penală care îl anchetau în acea perioadă pe denunţător pentru fapte de evaziune fiscală, în scopul obţinerii desigilării depozitelor de marfă ce-i fuseseră percheziţionate.
Inculpaţii Mahmoud Zino, Khaled Osman şi Iosif Robert-Marius au fost reţinuţi 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe un termen de 29 de zile.