Guvernantii au nevoie de bani pentru a sustine pomenile electorale deja promise si asta ii poate impinge catre improvizatii fiscale aiuritoare atunci cand Romania este avertizata din toate partile ca trebuie sa adopte o atitudine austera fata de banul public.
O astfel de improvizatie a aparut in public miercuri, cand ministrul Muncii si-a inceput ziua de munca sustinand si explicand necesitatea impozitarii primei de Pasti si a terminat-o abandonand aiureala, cu promisiunea ca va reformula ordinul sau care a infuriat tara.
Interesanta a fost si explicatia ministrului privind ordinul care a derutat Romania: nimic nu e nou in esenta, el nu face altceva decat sa clarifice limbajul si sa explice sintagma "venit brut realizat". Adica sa precizeze care sunt categoriile de venituri pentru care se plateste contributia de asigurari sociale. Sub ingenua explicatie se ascundea o realitate dura, sesizata instantaneu de oamenii de afaceri si de avocatii specializati in fiscalitate: nevoia de bani pentru plata pensiilor ii face pe initiatorii ordinului sa incalce legea si sa abandoneze insasi logica fiscala.
Pentru ca nu este logic sa aplici un impozit destinat sa finanteze pensiile unui contribuabil care nu este interesat de o pensie publica. Aici legea da oricarui roman care se afla in raporturi contractuale temporare cu o companie careia ii vinde un serviciu posibilitatea sa opteze intre a lua toti banii sau a vira o parte catre fondul de asigurari sociale. Era insa strict optiunea lui, nu putea fi obligat, iar compania pentru care presta munca, temporar, nu avea nici o treaba cu fondul. Ordinul ministrului Muncii ignora ambele situatii.
Separat de halucinanta atitudine fata de un ordin publicat in Monitorul Oficial fara a fi digerat de specialisti, uluitoare a fost si declaratia ministrului Muncii privind Codul Fiscal – aceea potrivit careia nimeni nu-l respecta. Se referea la prevederile privind impozitarea primei "de porc" ori "de miel" sau la identificarea, in scopul taxarii, a cheltuielilor cu caracter personal platite de angajatori. Aiureli care ar trebui, probabil, sterse din Codul Fiscal, de vreme ce in practica este imposibil – sau extrem de costisitor – sa le aplici.
Zbuciumul pentru asa-numita extindere a bazei de impozitare ascunde insa alte doua realitati dure. Prima este aceea ca, desi cota unica s-a dovedit un succes, ea nu a fost aplicata asa cum trebuia asupra tuturor birurilor. Daca s-ar fi intamplat asa ceva, fiscalitatea romaneasca ar fi devenit mai clara, mai usor de controlat si mai eficienta. Cat de eficienta a fost cota unica stau marturie cifrele: veniturile fiscale ale Romaniei s-au dublat in 2007 comparativ cu 2003. Ele au crescut, in acest interval, de la 58,4 miliarde lei la peste 134 miliarde lei. In plus, sa admitem ca nu salariile mici sunt carligul care agata investitiile straine directe, ci fiscalitatea. Dovada? Valoarea tuturor banilor investiti in Romania era de 9,6 miliarde lei la finele anului 2003. Aplicam cota unica in 2005 si, de la investitii anuale care atingeau cu greu miliardul de dolari, ajungem la cifre de sapte ori mai mari. Sigur ca un rol l-a jucat si intrarea Romaniei in UE. De ce au votat romanii un program politic – e drept – a carui principala forta de seductie a fost cota unica? In parte, pentru a trai mai bine – si asta se poate si daca fiscalitatea e simpla, rezonabila si logica.
Daca reforma fiscala a fost dezarticulata, cu o cota unica aplicata doar asupra impozitelor pe venit si pe profit, fiscalitatea care apasa pe forta de munca e aberanta, ne propulseaza pe un loc fruntas in topul tarilor cu biruri mari si are ca efect pervers evaziunea si chiar cautarea unui loc de munca la Roma sau
la Madrid.