6.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialFirmele incaseaza, statul pagubeste, iar cetateanul plateste

Firmele incaseaza, statul pagubeste, iar cetateanul plateste

Primul roman care a castigat procesul intentat Politiei pentru ridicarea masinii se lupta de mai bine de sase luni sa-si recupereze banii. Desi are o hotarare a instantei prin care Brigada de Politie Rutiera trebuie sa-i dea banii inapoi, institutia spune ca ii va restitui amenda de 120 de lei platita, dar suma de 500 de lei ar putea fi recuperata tot de la contribuabili, desi a fost varsata in contul firmei care a ridicat masina. Principalul vinovat pentru aceasta situatie este autoritatea locala care a semnat contractul.

Soferului A.V. i-a fost ridicata masina in februarie anul trecut, din sectorul 6, de catre firma Ilcor Auto, el platindu-i 500 de lei firmei pentru a-si recupera autovehiculul si 120 de lei amenda data de politie, fiind taxat si cu trei puncte de penalizare in contul carnetului auto. Dupa ce a dat in judecata Brigada de Politie Rutiera a Capitalei pentru abuz, instanta i-a dat castig de cauza in iunie 2009. A.V. a reusit sa recupereze cei 120 de lei, dar pentru cei 500 de lei problema este mult mai complicata. Aceasta suma a fost platita direct firmei Ilcor, dar instanta s-a pronuntat impotriva Politiei, care, daca ar restitui banii, ar face-o tot din sumele platite de contribuabili. La nivelul instantelor de judecata au existat numeroase discutii legate de acest aspect. "O data cu inregistrarea actiunii judecatoresti de catre reclamant, judecatorul ar fi trebuit sa introduca in cauza si firma, obligand-o sa restituie banii, insa aceasta masura nu ar fi facut altceva decat sa atraga atentia asupra ilegalitatii contractelor dintre primarii si firmele care ridica masini", ne-a declarat senatorul Iulian Urban. Totusi exista o modalitate "corecta" de a recupera banii. "Singura solutie este ca, o data cu Politia, reclamantul sa cheme in judecata si firma care a ridicat masina, chiar daca aceasta se va intoarce impotriva autoritatii locale, cu care are semnat un contract. In acest mod se poate ajunge la adevarata solutie – contestarea contractelor semnate de autoritatile locale cu aceste societati. In al doilea rand, trebuie solicitat instantei de judecata sa constate faptul ca este ilegal ca cetatenilor sa li se ridice masinile de catre municipalitate si firmele angajate de aceasta, in conditiile in care nu exista amenajate parcari in echivalenta numarului estimat de masini inmatriculate pe numele cetatenilor din zona. Asta, pentru ca orice locuitor al Capitalei plateste taxe si impozite locale inclusiv pe masina, asadar primaria este obligata sa foloseasca acesti bani pentru constructia de parcari si doar dupa aceea sa dispuna ridicarea masinilor persoanelor care le parcheaza neregulamentar", ne-a explicat Iulian Urban, care este si presedintele Asociatiei de Asistenta a Consumatorilor.

Hingherii masinilor

Peste 1,2 milioane de masini se afla in Capitala, fara a le mai pune la socoteala si pe cele aflate in tranzit, si doar in jur de 450.000 de locuri de parcare. Minusul spatiilor de depozitare este compensat de autoritatile locale prin… depozitele firmelor care ridica masinile. Activitatea de ridicare a masinilor parcate ilegal se desfasoara in patru dintre cele sase sectoare ale Capitalei, iar veniturile firmelor sunt uriase. Potrivit statisticilor Politiei Capitalei, in prima jumatate a anului 2009 cele mai multe masini au fost ridicate in sectorul 6 (8.304 bucati), urmat de sectorul 2 (7.307), sectorul 3 (3.884) si sectorul 1 (1.127).

In sectorul 6, firma careia primaria i-a dat mana libera este SC Ilcor Auto SA, care incaseaza in jur de 500 de lei pe zi (150 de lei – tariful de ridicare; 150 de lei – tariful pentru transport, 200 de lei – tariful de depozitare pentru 24 de ore nefractionat) pentru fiecare masina ridicata, deci pe jumatate de an a ridicat cel putin 4 milioane de lei. Nici un leu din aceasta suma nu intra in conturile primariei, ci doar in conturile firmei. Punctele fierbinti din sector sunt – potrivit Politiei Capitalei – Bd. Iuliu Maniu, Bd. Timisoara si Drumul Taberei.
In sectorul 2, firma Supercom, detinuta de familia Ciuclea, a incasat in sase luni in jur de 3,2 milioane lei (440 de lei pentru fiecare masina ridicata: 130 de lei – ridicarea, 130 lei – transportul si 180 lei – depozitarea timp de 24 de ore). Nici in acest caz primaria de sector nu se alege cu nimic. Zonele din care s-au ridicat cele mai multe masini sunt sos. Colentina, sos. Iancului si sos. stefan cel Mare.

In sectorul 3, Rosal, care face parte din grupul de firme detinute de deputatul Silviu Prigoana, incaseaza 550 de lei pe zi (200 de lei – taxa de ridicare a masinii, inca 200 de lei – transportul masinii pana la depozit si 150 de lei – o zi de depozitare in parcul auto al Rosal Ecologic). Rezulta ca firma a rulat in jumatate de an peste doua milioane de lei numai din "vanarea" masinilor, cele mai profitabile zone fiind Bd. Corneliu Coposu, str. Doamnei, Bd. Decebal, Bd. 1 Decembrie, Piata Alba Iulia, Bd. Theodor Pallady si str. Sfanta Vineri.

Sectorul 6, ultimul pe lista, este "pazit" de firma SC CFR Transauto SA, careia autoritatea locala i-a aprobat tarife-record. Firma incaseaza 833 de lei pentru o singura zi in cazul masinilor mai mici de 3,5 tone (238 lei – ridicarea, 238 – transportul si 357 lei – depozitarea pentru 24 de ore), iar in cazul autovehiculelor mai mari tariful creste la 952 de lei (476 lei – depozitarea). In acest caz, primaria incaseaza o redeventa de 20 la suta din totalul veniturilor. Cele mai "vanate" zone, de pe urma carora Transauto a scos cel putin un milion de lei, au fost Bd. Nicolae Balcescu, Bd. Gh. Magheru, Bd. Lascar Catargiu, str. Ion Campineanu si Calea Victoriei. Firma  CFR Transauto este proprietatea familiei controversatului om de afaceri Florian Walter (fost Busca), cumatrul fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea. Florian Busca este un abonat al contractelor cu statul, firmele sale incasand, de-a lungul vremii, sume importante din paza Aeroportului Otopeni sau din afacerile cu ANL, CFR ori Metrorex.

Valentina Grigore
Valentina Grigore
Valentina Grigore, sef departament Social
Cele mai citite

Sonda NASA a ajuns la cea mai mică distanță de Soare din istorie

Sonda revoluționară Parker Solar Probe a NASA a intrat în istorie marți, zburând mai aproape de Soare decât orice altă navă de acest fel,...

Luna decembrie aduce vânzări record în sectorul alimentar: Produse tradiționale și pachete speciale pentru sărbători

Decembrie se dovedește a fi o lună extrem de bună pentru producătorii din domeniul alimentar din România, aceștia înregistrând vânzări semnificative. Conform emisiunii ZF...

România a acordat ajutoare de stat de 1,3 miliarde de euro, între 2019-2023, majoritatea investitorilor fiind străini

Principalele sectoare beneficiare au fost industria auto, tehnologia, industria alimentară, producția ușoară și sectorul medical O analiză publicată de EY România arată că, în perioada...
Ultima oră
Pe aceeași temă