6.3 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăSpecialFirmele arădene fac afaceri în Irak

Firmele arădene fac afaceri în Irak

O delegaţie arădeană, condusă de Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, a efectuat o vizită în Provincia Duhok, Regiunea Autonomă Kurdistan, Republica Irak. Din delegaţie au făcut parte investitori, reprezentanţi ai mediului academic şi administraţiei. Irakienii au fost extrem de încântaţi de oportunităţile oferite de români şi au încheiat contracte cu firmele arădene. Investitorii arădeni au dorit să identifice oportunităţile reale de afaceri şi facilităţile economico-financiare pe care le oferă Regiunea Autonomă Kurdistan, în timp ce reprezentanţii mediului academic au avut discuţii cu conducerile celor trei universităţi din Provincia Duhok. „La jumătatea lunii mai s-a încheiat un acord de colaborare între judeţul Arad şi provincia Duhok, pe următorii cinci ani. Guvernoratul Duhok este interesat de cooperarea şi dezvoltarea relaţiilor dintre România şi Republica Irak. În urma discuţiilor, s-au identificat mai multe oportunităţi de afaceri”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Delegaţia arădeană a fost primită de către Nechirvan Barzani, primul ministru al Regiunii Autonome Kurdistan, în prezenţa miniştrilor Sănătăţii, Resurselor Naturale, de Interne, Agricultură şi Apărare. Întâlnirea cu premierul s-a desfăşurat într-o atmosferă deschisă, ce a prilejuit un important schimb de informaţii şi de proiecte practice pentru dezvoltarea relaţiilor economice şi educaţionale. „Împreună am analizat posibilităţile de diversificare a relaţiilor bilaterale, cu accent pe identificarea de noi oportunităţi de cooperare economică. Avem în vedere realizarea unor parteneriate în diverse domenii, precum infrastructură de transport, sănătate, agricultură şi mediul academic”, a precizat Nicolae Ioţcu.

Misiuni economice susţinute

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad a reluat tradiţia participării la misiuni economice în zone de interes pentru investitorii arădeni. Conducerea Camerei a participat, alături de o delegaţie formată din importanţi agenţi economici arădeni, la vizita în Guvernoratul Duhok, în Regiunea Autonomă Kurdistan, Republica Irak. Deplasarea a fost un răspuns la vizita pe care reprezentanţii conducerii Guvernoratului Duhok a efectuat-o în judeţul Arad, în cursul lunii mai a acestui an, ocazie cu care a apărut oportunitatea demarării de contracte de colaborare concrete între firme arădene şi autorităţile locale din provincia kurdă. În urma discuţiilor care au avut loc, a fost semnat un protocol de colaborare între Guvernoratul Duhok şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad. Camera arădeană va avea rol de mediator între firmele arădene şi autorităţile din Duhok. A fost decisă deschiderea unei filiale a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad în Duhok. Partea kurdă a pus deja la dispoziţie un spaţiu şi personal specializat pentru funcţionarea acestei filiale. În plus, a apărut posibilitatea de realizare de parteneriate de afaceri între firmele arădene, membre ale Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad şi firme şi autorităţi locale din Duhok. Astfel, oamenii de afaceri arădeni vor avea posibilitatea să demareze acţiuni în zonă, cu sprijinul total din partea conducerii Guvernoratului Duhok. Singurele condiţie sunt seriozitatea şi disponibilitatea de a investi, iar gazdele au promis inclusiv oferirea gratuită de spaţii de producţie pentru investiţiile arădene în Duhok. Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură din Arad va coordona procesul investiţional al firmelor arădene în Guvernoratul Duhok.

În urma primelor contacte dintre preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, Gheorghe Seculici, şi Tamar Ramadan Fattah, Guvernatorul Guvernoratului Duhok, şi primul ministru Nechirvan Barzani din Regiunea Autonomă Kurdistan, au fost stabilite principelele direcţii pentru colaborarea economică viitoare. Există interes din partea kurzilor pentru realizarea unei fabrici de tramvaie la Duhok. Firma arădeană Astra Vagoane de Călători Arad a primit oferta concretă de a beneficia de teren cu titlu gratuit pentru această investiţie. Alte firme care vor să investească în Irak SC Universul Verde, în domeniul spaţiilor verzi, SC Orient Construction SRL şi SC Tehnodomus SRL în domeniul construcţiilor, SC IMAR SA şi SC Cotta International în domeniul producţiei de mobilier, SC Jinari Expo SRL în domeniul creşterii ovinelor, ITCS SRL, firmă de consultanţă în afaceri.

Deplasare reuşită

„A fost o deplasare extrem de fructuoasă care a reînodat o mai veche practică a Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad, aceea de deschidere de porţi internaţionale de cooperare economică pentru oamenii de afaceri arădeni. Vom continua această colaborare şi vom deschide filiala din Guvernoratul Duhok, pentru a concretiza cât de rapid oportunităţile de afaceri care au apărut cu ocazia acestei prime vizite”, a declarat Gheorghe Seculici, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Arad Arad.

Cele mai citite

Horoscop 30 noiembrie 2024. Problemele personale pot ieși la suprafață dimineața pentru fecioare

Horoscop 30 noiembrie 2024. Ultima zi a lunii noiembrie vine cu vibrații astrale care favorizează introspecția și planificarea pentru viitor. Horoscop 30 noiembrie 2024 BerbecDimineața poate...

Botoşani – Farul Constanţa 0-0. Meci cu puține ocazii – VIDEO

Botoșani - Farul Constanța au remizat 0-0 vineri seara, pe stadionul din Botoșani, într-un meci din cadrul etapei a 18-a a Superligii. https://www.youtube.com/watch?v=njTUvN6Oq7c Botoşani - Farul...

Călătorii single: cum să îți faci prieteni noi în timpul vacanței?

Planifici o călătorie solo și vrei să te asiguri că nu vei fi singur pe parcurs? În continuare, vei descoperi cum să îți faci...
Ultima oră
Pe aceeași temă